MegaRed – noua generaţie de Omega-3 se lansează în România

MegaRed-Omega-3-Ulei-de-KrillRB, compania OTC Nr.1 în Romania, ce detine în portofoliu medicamente ca Nurofen, Strepsils sau Gaviscon, lanseaza MegaRed. Acesta este un supliment alimentar ce contine o noua generatie de Omega-3, pe baza de ulei de Krill, care contribuie la functionarea normala a inimii. MegaRed Omega-3 ulei de Krill se absoarbe mai rapid decat uleiul de peste si are o capsulă moale, de dimensiuni reduse, mai usor de inghitit si fara gustul si mirosul neplacute specifice uleiului de peste.

„In contextul unei vieti moderne ce ne solicita organismul la maxim, in care regimul alimentar dezechilibrat este aproape o regula, bolile cardio-metabolice sunt principala noastra amenintare, afectandu-ne grav inca din adolescenta. Vestea buna este ca aproximativ 80% dintre consecintele dramatice ale acestor boli, inclusiv cele cu risc letal, pot fi prevenite!”, declara Domnul Prof. Dr. Dan Gaita, FESC Presedintele Fundatiei Romane a Inimii. Aceasta situatie face preventia afectiunilor cardiovasculare cu atat mai importanta, iar MegaRed vine in sprijinul celor ce vor sa-si protejeze eficient inima.


Absorbtie mai rapida

Aportul de Omega-3 este foarte important pentru sanatatea sistemului cardiovascular. In plus, Omega-3 este un element pe care organismul uman nu il poate sintetiza, ceea ce face cu atat mai importanta o absorbtie eficienta a acestuia.

Uleiul de Krill din MegaRed contine acizi grasi Omega-3 sub forma fosfolipidica, similara structurii celulare a organismului uman. Fosfolipidele sunt componente importante ale membranei celulare, ce ii asigura acesteia permeabilitatea. Gasindu-se deja in forma fosfolipidica, Omega-3 din MegaRed cu ulei de Krill este eficient si mai rapid asimilat decat Omega-3 sub forma trigliceridica din uleiul de peste.

Dimensiune redusa a capsulei, fara gust si arome neplacute

MegaRed Omega-3 cu ulei de Krill elimina problemele gustului si aromei neplacute, des intalnite in randul celor care consuma produsele Omega-3 pe baza de ulei de peste. Mai mult, noul MegaRed se prezinta sub forma unor capsule moi, de dimensiuni reduse, usor de inghitit.

Puritatea uleiului de Krill

Uleiul de Krill continut de MegaRed este obtinut dintr-o sursa sustenabila, care nu afecteaza ecosistemul marin. Krill-ul utilizat in productia MegaRed provine din apele reci si curate ale Oceanului Antarctic, probabilitatea de contaminare a acestuia cu toxine si metale grele fiind extrem de redusa.

Matthieu Cheyrou, Director Marketing RB Romania„Suntem foarte bucurosi sa lansam in Romania MegaRed, o noua generatie de Omega-3, pe baza de ulei de Krill. Acesta contribuie la mentinerea sanatatii inimii, un aspect pe care ar trebui sa-l tratam cu seriozitate, date fiind statisticile ingrijoratoare ale incidentei bolilor cardiovasculare in Romania.”, declara Matthieu Cheyrou, Director de Marketing al RB Romania.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.