Cazul Tanacu

Credinţe şi practici de exorcizare. Arhaisme ucigase? Erori medicale!
Dr. Mircea DRAGAN
Lucrarea prezentată în limba franceză la ,,A 7 Reuniune Francopsies’’ ce a avut loc la Montpellier Franţa în perioada 27 iunie – iulie 2012.

Cazul Tanacu

Rezumat.
În primăvara anului 2005 tânăra Irina Cornici, a întenţionat să se călugărească la mănăstirea din Tanacu. Trecutul îi era marcat de multiple traume psihice. Confesiunea prematură, fără o minimă pregătire psihologică, i-a indus o psihoză acută. Singura spitalizare psihiatrică cu durata de numai 7 zile a fost un eşec teraputic.O a doua confesiune, total necanonică, i-a adus moartea. Articolul constituie o pledoarie pentru totala separare a psihiatriei de practicile religioase.

Moto:
,,Se poate chiar întâmpla ca imaginile arhetipale care sunt dotate cu autonomie din punctul de vedere al numinozităţii lor, să scape total controlului conştiinţei, să devină complet independente, producând astfel fenomenul de posedare. [Jung, pp.323-324, 1959]. “

Filmul regizorului Cristian Mungiu « După dealuri » a primit în primăvara anului 2012 la festivalul cinematografic de la Cannes, premiul întâi pentru scenariu şi alte două premii pentru interpretare feminină (1). Subiect inspirat din dramaticul caz petrecut la Mănăstirea Tanacu. Pe tema aceasta Tatiana Niculescu Bran a scris două excelente romane : ,,Spovedanie la Tanacu’’ (2006)(2) şi ,,Cartea Judecatorilor, Cazul Tanacu’’ (2008)(3). Andrei Şerban a montat la 1 octombrie 2007 la teatrul La MaMa din New York piesa “ Deadly Confession’’(4). Piesa a fost prezentata şi de Institutul Cultural din Paris în toamna anului 2008 (5).

Practicile de exorcism se regăsesc în majoritatea religiilor.Exorcismul ( latina târzie, „exorcismus”, greacă „ἐξορκισμός”, „exorkismos” – legare prin jurământ) constituie practica religioasă de alungare a demonilor sau a altor entităţi spirituale dintr-o persoană, sau loc presupuse a fi posedate (6).Practica ritualurilor de exorcizare se regăseşte la aproape toate culturile şi toate populaţiile din antichitate şi până în prezent: păcatul Adamic din Vechiul Testament; Geneza (3.20), unele tăbliţe de lut din Babilon conţin incantaţii magice ale zeilor chemaţi sa lupte cu diavolii ce aduc bolile ca şi scrierile Vedice. În Persia antica 600 ani ÎC; Zoroastru era considerat primul mare exorcizator. Cultul Dionisiac din Grecia Antica practica beţia şi excitaţia erotică. Homer, Socrate şi Platon au scris despre boală, posedare, daimon. Iius Hristos a fost cel mai mare exorcist al începutului de eră nouă. Multe dintre vindecările sale a fost alungări ale diavolului. În Evul Mediu 500-1500 s-a dezvoltat în Biserica Romano-Catolică ,,Ritualul Romanul’’- mai este încă folosit ca şi haitianul Hoodoo. Coranul vorbeşte de posesiune ; termenul arab “mass” (sourate 2, Al Baqarah “Vaca “, verset 275). Et”Es’sar” : posesia cu tremurături ce duce la cădere şi leşin. Biserica Greco-Ortodoxă: Moliftele Sfântului Vasile cel Mare (7).

Cazul de la Mănăstirea Tanacu a zguduit mas-media romaneasca şi occidentala în vara anului 2005 (8).

Succesiunea evenimentelor. Începutul lunii aprilie 2005. Irina Cornici, o tânără de 23 de ani recent întoarsă din Germania unde muncea anual ca menajera s-a hotărât sa dea curs invitaţiei de a mearge în vizită la Chiţa. Erau prietene din copilarie si fuseseră colege până la vârsta de 18 ani la orfelinatul din Bârlad. Chiţa se călugărise devenind sora Paraschiva la proaspăt înfiinţata mănăstire de maici de la Tanacu, din jud.Vaslui. Se simţea bine acolo şi o chema printr-o scrisoare şi pe Irina să i se alăture. Un îndemn la post, rugăciune şi spovedanie. Mănăstirea fusese zidită prin strădania preotului călugăr Daniel Corogeanu, un tânăr ambiţios de 29 de ani care înainte de a urma seminarul ortodox din Iaşi fusese muncitor şi fotbalist.Irina era o tânără traumatizată psihic încă din copilărie. Provenea dintr-o familie dezmembrată, cu numeroase conflicte şi violenţe, unde parinţii îşi neglijau copiii; principala lor ocupaţie fiind băutura. Avea 3 ani când şi-a văzut tatăl spânzurat de grinda casei. Mama rămasă fără resurse a abondonat-o pe Irina şi pe fratele ei Vasile în grija statului, la Orfelinatul nr. 2 din cartierul Jamaica din oraşul Bârlad. Copiii îl porecliseră ,, Jamaica’’ fiindca era un cartier de ţigani. Aici, aflată printre zeci de copii Irina a suferit multiple abuzuri emoţionale şi fizice. Lipsă cronică de hrană, vestimentaţie sărăcăcioasă, violenţe, tentative de agresiune sexuală din partea unor baieţi mai mari şi din partea personalului masculin angajat.

Negarea propriei feminităţi. Crescând şi intrând în pubertate şi-a ascuns feminitatea printr-o ţinută băieţească: ginşi, geacă şi bascheţi. Cămăşile largi îi ascundeau sănii pietroşi. Una dintre principalele ei preocupari a fost apărarea împotriva unui eventual viol. Invăţase karate. Se antrena în compania Chiţei după modelul filmelor foarte populare in anii 90’cu Jackie Chan. Era mândră că nimeni nu reuşise să îi răpească fecioria. La 18 ani Irina a fost obligată sa părăsească orfelinatul fiind găzduită la o familie de ţărani din Banat care o exploatau la muncile câmpului. Din anul 2000 a plecat în Germania să câştige ceva bani. Lucra câte 3 luni pe an pentru sume derizorii prin restaurante, sau ca menajeră. În vara anului 2005 poseda o mică avere.Cam 4000 de Euro. Banii îi incredinţase spre păstrare familiei gazdă din Banat. Singura persoană cu care Irina coresponda era Chiţa. De ea o lega o afecţiune specială. La orfelinat împărtăşiseră greutăţi, se apăraseră şi se consolaseră, împarţiseră puţina hrana, se legănaseră una pe alta aşa cum se leagănă copiii mici, dar… se şi mângâiaseră într-o manieră nepermisă pentru două fete. In luna martie 2005 a ajuns la mănăstire fiind însoţită de fratele ei Vasile. După câteva zile cei doi şi-au manifestat dorinţa de a rămâne definitiv. Le plăcea locul modest, dar curat, cu mâncare bună de post. Preotul a fost de acord. La mănăstire erau multe de făcut. Era nevoie de mărirea comunităţii monahale, de forţă de muncă şi de bani. Irina a îmbrăcat straiele calugăreşti, dulama şi vesta neagră pe sub care a continuat să poarte pantaloni. Nici cu basmaua neagră nu s-a prea împăcat, întrucât până acum purtase căciula de bărbat. I se părea că prea semăna mult a femeie. A început să muncească cot la cot cu celelalte douăzeci de călugăriţe aciuate în mănăstire. Sădeau pomi, trudeau la grădina de zarzavat şi participau la slujbele ţinute de preot în paraclis. Preotului i-a s-a adesat imediat cu apelativul ,, Tati’’, iar stareţei Neonila cu ,,Mami’’.

Prima spovedanie. Sora Paraschiva (Chiţa) era mulţumită. O avea lângă ea iar pe prietena Irina. La scurt interval a sfătuit-o pe Irina să se spovedescă. Prima spovedanie a Irinei a fost una necanonică. Ea a relatat dezlânat preotului fragmente de amintiri. Diferite întâmplări din viaţă; greutăţi, suferinţe, umilinţe. Chiţa o îndemnase însă să destăinuiască şi întâmplările secrete din perioada orfelinatului. Mângâierile pe care le savârşiseră acolo baieţii cu baieţii si fetele cu fetele. In timpul spovedaniei preotul a întrebat-o dacă îşi aminteşte de păcatele trupeşti săvârşite. Irina şi-a dezgropat amintirile într-un mod confuz.

Prima criza. 9 aprilie 2005. A doua zi după spovedanie comportamentul Irinei s-a schimbat radical. S-a dezbrăcat de hainele mănăstireşti şi a îmbrăcat hainele de oraş. Alerga prin curte şi vorbea mult şi fără şir. Urla, acuza, se văita, cerea ajutor, cânta. Când intenţiona să plece, când să rămână. Se maimuţărea şi se strâmba. A acuzat-o pe una dintre maici că este ,,poponară’’ .Făcea semne obscene cu mâna şi vorbea cuvinte pornografice.S-a trântit pe jos şi a început să se zbată. S-a lovit în cap cu o piatră. Înjura sfinţii, ceara, lumânarea şi tot ceeace are legătură cu credinţa şi mănăstirea. Preotului îi era ruşine de asemenea fapte şi a dorit să o expulzeze din mănăstire însă maicuţele l-au covins că ar fi mai bine să o ducă la spital. Era 9 aprilie; sâmbătă seara. Maicuţele au chemat de 3 ori maşina salvării de la Vaslui. Au fost refuzate din lipsă de personal şi de maşini disponibile. La îndemnul preotului maicuţele au legat-o pe Irina de mâini şi de picioare şi au transportat-o cu Dacia mănăstirii până la Vaslui la Spitalul Judeţean. La secţia de psihiatrie nu era medic de gardă. Dată fiind grava stare de agitaţie, Irina a ajuns la serviciul de reanimare. Doctoriţa i-a făcut injecţii cu haloperidol. A doua zi medicul anestezist care a preluat garda i-a montat o perfuzie cu ser fiziologic şi glucoză. A fost nevoit să o retrimită la psihiatrie, la salonul de agitaţi, întrucât a devenit iar furioasă şi a lovit personalul medical. I s-au administrat din nou neuroleptice. A treia zi. Singurul medic psihiatru din secţie i-a stabilit diagnosticul de ,, Schizofrenie de tip dezorganizat’’. În următoarele şapte zile Irina a trecut de la stări de agitaţie extremă la stări stuporoase. Avea ochii închişi, nu răspundea, era rigidă. Refuza să se alimenteze şi să bea. Respira cu dificultate. Avea febră, leucocitoză şi viteza sângelui mare.I s-au administrat iar Haloperidol şi Levomepromazin. A fost din nou transferată la reanimare unde i s-au oprit medicamentele neuroleptice şi a primit perfuzii cu antibiotice. Făcuse o bronhopneumonie. A avut iar mai multe treceri bruşce de la starea stuporoasă catatonică la luciditate. Către finalul săptămânii încet, încet a început să îşi revină.

Joi 20 aprilie 2005. Slăbită, de abia mergând, dar lucidă şi aparent liniştită Irina a avut o scurtă întrevedere cu psihiatrul. Acesta a fost de acord cu dorinţa ei de a se întoarce la mănăstire. A considerat chiar că aşa este bine pentru pacea ei sufletească. A primit o reţeta cu Zyprexa 1 tb de 10 mg. pe zi pentru o lună şi una cu Levomepromazin 3 tb pe zi; apoi i s-a efectuat externarea din spital. Întoarsă la mănăstire Irina a continuat să aibe un comportament ciudat. Nu avea răbdare să asiste la slujbă, glumea neadecvat şi deochiat, făcea figuri de karate, fredona cântece lumeşti, se mişca mult şi fără rost. Preotul era iar nemulţumit de comportamentu-i ruşinos pentru o mănăstire, fiindu-i teamă de comentariile sătenilor enoriaşi, mai ales că se apropia paştele ortodox.

Irina a fost supusă unei noi spovedanii. De această dată după un îndrumar canonic, recunoscându-şi păcatele trupeşti. La scurt timp pe 1 mai 2005 s-a sărbătorit şi Paştele. În linişte, creştineşte. Totul părea că reintrase în normalitate. Irina era decisă să rămână la mănăstire. Primise o însărcinare la bucătărie unde se pricepea datorită experienţei căpătate în Germania.

Pe 8 iunie. Irina a facut un drum lung până în Banat. Dorea sa îşi recapete banii daţi în păstrare pentru a-i dona mănăstirii. Nu a primit mai nimic. Familia a invocat diferite motive. Profund rănită Irina a tăcut. Munca ei din Germania se dusese pe apa sâmbetei. A aflat că şi fratele Vasile îi luase 1000 de Euro pe motiv de a o îngiji la spital.

A doua criză. 8-9 iunie. Starea ei s-a deterioarat brusc: agitaţie, ţipete, vorbe triviale, agresivitate la adresa maicilor, distrugere de obiecte din chilie. Halucinaţii vizuale: Irina striga că este asaltată cu furcile de diavoli. Cerea ajutor. Preotul şi călugăriţele au intenţionat să o ducă la spital dar decepţionaţi fiind de prima experienţă spitalicească au renunţat. Dupa modul cum se manifesta Irina au considerat că aceasta este posedată de diavoli şi au hotărât să o supună ritualurilor străvechi de dezlegare de duhurile rele: Slujbele Sfântului Maslu şi Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.

Dezlegarea; 13 -14 iunie. Irina a fost aşezată pe o targă improvizată şi transportată în fiecare zi în biserică. După slujbă era aşezata pe prispa chiliei. În tot acest timp starea ei s-a agravat. Maicile au imobilizat-o legând-o de mîini şi de picioare, cu lanţuri înfăşurate în prosoape. Întrucât în timpul rugăciunilor înjura, i s-a aplicat un plasture pe gură. A refuzat timp de trei zile să bea, să mănânce şi nu a doarmit aproape deloc. Avea momente de luciditate urmate de delir, halucinaţii, rigiditate catatonică alternând cu agitaţie extremă.

15 iunie ; orele 9. Irina a părut că şi-a revenit. I-a recunoscut pe cei din jur cu care a schimbat cateva cuvinte. Avea buzele arse de deshidratare. A acceptat să bea puţină apă şi să mănânce puţină pâine. Apoi a leşinat. A fost chemata Salvarea. Doctoriţa ă găsit-o în stare gravă, de comă. Avea dubii dacă mai este sau nu în viaţă. I s-a facut milă de tinereţea fetei. Ca să îi acorde o şansă i-a pus masca cu oxigen, o perfuzie cu glucoza şi i-a administrat până la spital 6 fiole de adrenalină.

Ajunsă la Spitalul Judeţean, la Urgenţe; la orele 12. Doctoriţa urgentistă de gardă a constatat imediat decesul. A anuntat poliţia şi procuratura.A urmat un lung şir de procese. Preotul şi patru dintre călugariţe au fost mai întâi acuzaţi de ,,omor deosebit de grav’’, apoi încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în ,,Lipsire de libertate urmată de moarte violentă’’. Au fost arestaţi şi au executat închisoare; preotul patru ani, calugariţele câte trei ani.

Posibilele cauze ale tragediei de la Tanacu:

1/ Victima Irina. Copil traumatizat, abandonată, lipsită de afecţiune părintească, cu o educaţie precară,
şi complexe de inferioritate legate de propria feminitate. Obligată să se apere permanent pentru a nu fi violată. Supusă privaţiunilor economice care au determinat-o sa emigreze temporar in Germania.Total nepregătită spiritual pentru viaţa monahală. Spovedaniile efectuate intempestiv i-au reactualizat amintiri refulate deosebit de dureroase şi culpabilizante.

2/ Factorul cultural-religioas. După anul 1990, după 40 de ani de propagandă comunistă atee în România a existat o mare efervescenţa religioasă a creştinismului ortodox. S-au construit multe biserici şi mănăstiri.
Concomitent a proliferat o bogată literatură sincretică în care psihoterapia se amestecă cu budismul, cristaloterapia, bioenergia si cu alte practici oculte. Deficienţa psihologică şi spirituală a personalului mănăstirii a în a o înţelege pe Irina. Incapacitatea preotului şi călugăriţelor de a diferenţia boala mintală de aşazisa demonizare.Confuzia de statute sociale; monahii şi-au atribuit rol de vindecători substituindu-se sistemului medical. Lipsa de empatie faţă de suferinţa Irinei, pe care în mare măsură au adus în prim plan, acutizând-o prin cele două spovedanii care au reactualizat amintiri dureroase, refulate, inducând tinerei o psihoză acută. Lipsa de omenie: legarea de scânduri, lipirea pe gură a unei benzi adezive pentru a înăbuşi strigătele, privarea de apă şi de hrană trimp de 3 zile.

3/ Neglijenţa si nepriceperea medicilor.
La nivel individual; atitudinea psihiatrului. Nerecunoşterea simptomatologiei bufeului delirant halucinator. Neaşteptarea timpului de 6 luni înainte de a stabili diagnosticul de schizofrenie ( DSM IVR). Nereţinerea în spital pe timp suficient a Irinei pentru consolidarea efectelor terapiei şi pentru a o proteja de sine şi de alţii. Lipsa oricărui demers de control la anumite intervale de timp după externare în scopul prevenţiei recidivelor. Lipsa de interes faţă de cauzalitatea fenomenelor psihopatologice şi condiţiilor existente în mănăstire. Discontinuitatea tratamentului cu Zyprexa şi asocierea nepermisă a acestuia cu Levomepromazinul.
La nivel institutional. Lipsa de reguli şi proceduri pentru îngrijirea unor astfel de cazuri ce reprezintă urgenţe majore psihiatrice necesitând echipe terapeutice: anestezist-reanimator, psihiatru, psiholog, asistent social. Lipsa unor structuri de tip comunitar care să îngrijească bolnavii după modelul bio-psiho-social, în funcţie de istoricul, condiţiile sociale, personalitatea şi domiciliul persoanei. Precaritatea cu care încă sunt abordate maladiile mintale care sunt rejectate, negate, tratate cu superficialitate. Stigmatizarea de tip medieval a bolnavilor mintali asociată cu practici mistice şi violente, în locul acordării de îngriji medicale calificate (9).
Interogare?
De ce Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii, nu au dezbătut acest caz în plan etic, sub raport cauzal şi al bunelor practici?

Concluzii:
1.Se poate repeta un alt caz Tanacu!?(10). Bineînţeles ca DA!Codiţiie culturale sunt aceleaşi. Reţeaua medicală nu s-a schimbat. Psihiatria a rămas cenuşăreasa medicinei. Psihiatria comunitară nu funcţionează.
2. În faţa bolii medicii trebuie să acţioneze, iar clericii să se abţină. Iisus răspunzând fariseilor şi saducheilor; capcană în care încercau să îl atragă: “Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”. “( Evenghelia după Marcu 12,13-17)

Bibliographie :
1.”Au-delà des collines” , “Beyond the Hills”. http://www.lexpress.fr/culture/cinema/beyond-the-hills_1116217.html.
2. Spovedanie la Tanacu.Roman jurnalistic. Tatiana Niculescu Bran. Ed.Humanitas.2006
ISBN (10) 973-50-1400-9.
3. Cartea judecătorilor.Cazul Tanacu. Tatiana Niculescu Bran. Ed.Humanitas.2008. ISBN 978-97322Deadly_Confession%22_Made -50-2108
4. http:// timessquare.com/Latest_News/Film_Events/% _at_La_MaMa
5. www.icr.ro/…/confession-a-tanacu-vendredi
6. http://fr.wikipedia.org/wiki/Exorcisme.
7. Mark Bancroft, MA .The History & Psychology of Spirit Possession & Exorcism. Mark Bancroft, MA. www.enspirepress.com/…/ spirit_possession_
8. Roumanie: soeur Irina exorcisée à mort. http://www.liberation.fr/monde/0101533490-roumanie-soeur-irina-exorcisee-a-mort.
9. Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale: Eseuri de religie comparată. Mircea Eliade. Ed. Humanitas.1997.ISBN 973-28-0721-0.
10. Istoria generala a diavolului. (Histoire Générale du Diable- Edition Robert Laffont 1993). Gerald Méssadié. Ed. Humanitas.2008. Câteva reflecţii în loc de concluzii. (Quelques méditations au lieu de conclusions) Cap.19.pg.406.

4 comentarii la “Cazul Tanacu”

  1. zamoreanu` a scris:

    În speranța că nu fac o confuzie, vă deranjez pentru a vă mulțumi pentru respectul cu care tratați istoria și cultura românească.
    Îmi place să cred că e vorba de același Mircea Drăgan la care am făcut trimitere într-un link postat pe blogul meu: http://zamoreanul.wordpress.com/2013/06/26/gala-din-busteni/ .
    Tot respectul pentru munca medic și dragostea de neam și țară.

  2. stoica elena a scris:

    Foarte buna analiza dr. Mircea Dragan. Atat din pdv. medical cat si din pdv al practicilor religioase

  3. sonia a scris:

    pt.mine,ca medic,greseala evidenta este a medicilor.schizofreia dezorganizata e forma cea mais evera,cu progrnosticul cel mai prost si pacientul nu se externeaza,cu atat mai putin la o manstire.cei de la manastire au gresit doar ca au crezut in indicatia medicului de a o poastra pe fata la manastire,crezand ca e ceva ce pot trata ei prin liniste si rugaciune.este exclusiv VINA MEDICULUI dement ce a externat-o.oamenii de la manastire au crezut ca o auta ,asa cum s-au priceput.au legat-o cu lantur acoperite cu prosoape,dec au arata mila si umanitate pt.ca fata era autodistructiva si fata a murit nemancata si nebauta pt.ca din cauza bolii ei refuza ambele forme de alimentare.sa fim seriosi cand analizam o situatie si sa terminam cu lupta ABERANTA SI IMBECILA cu biserica.ce trebuiau sa faca? sa o lase sa se taie singura? mediciii o lasasera pe mana lor!!! ESTE VINA STRICTA A MEDICILOR.FARA NICI CEA MAI MICA INDOIALA.daca dvs.simtiti nevoia sa luptati cu religia ortodoxa si vreti sa transmiteti ideea ca un crestin e doar un idiot din evul mediu,e dreptuld vs.d,ar sunteti nedrept si stupid.medicina in romania e de evul mediu.atat.

  4. SAMARITEAN a scris:

    Bravo Sonia, ai DREPTATE!! Aceasta a fost greseala MEDICILOR!!!

Comentează acest articol