Blog Mircea Drăgan

În condiţii excelente de organizare, în perioada 31 mai - 3 iunie 2011, s-a desfăşurat la Budapesta, al Viii-lea colocviu de psihiatrie şi de psihanaliză, având sugestivul titlu "Un divan sur le Danube". Organizatorul principal, psihiatrul psihanalist francez Jean-Yves Feberrey, membru al asociaţiei Piotr-Tchadaev, a ales capitala Ungariei şi titlul conferinţei plecând de la istorica tradiţie a perioadei ante şi interbelice. Cum este bine cunoscut Budapesta a fost după Viena, a doua capitală a psihanalizei; aici începându-şi activitatea Sándor Ferenczi, Michael Balint, Alexander, Therése Benedek, Margaret Mahler. Colocviul a beneficiat de sprijinul logistic al institutelor culturale ale Franţei, Italiei şi României, el fiind organizat după principiile asociaţiei FORMINDEP, de neamestec cu interesele industriei farmaceutice.

În primele două zile lucrările au fost găzduite de Institutul Cultural Francez. Clădire modernă construită în anii 90’ situată pe pitorescul chei al Dunării, la poalele colinei Buda. Cu săli moderne de conferinţe şi cu o acustică perfectă. Cocktailul de debut din seara zilei de 31 mai, a fost oferit într-o sală unde au fost expuse lucrări plastice de art-terapie provenite din Franţa, Italia, România, Ungaria şi chiar din îndepărtata Japonie. În cea de a doua zi s-au prezentat multe lucrări, dintre care voi menţiona câteva.

"Art-terapia şi copilăria; în ce fel arta poate facilita comunicarea". Lucrarea a fost susţinută de doamna psiholog de origine italiană, Grazia Mirante. O remarcabilă mânuitoare a limbii franceze. Aceasta a demonstrat faptul că, prin intermediul desenului şi culorilor, copiii traumatizaţi afectiv se deschid către lume, încep să comunice, îşi conştientizează suferinţa şi fac paşi către maturizare emoţională şi vindecare.

Psihanalistul Paul Lacaze din Monpelier a vorbit despre "Psihiatria francofonă în practică privată: alianţa clinică între diagnostic şi psihoterapie". El a susţinut superioritatea modelului privat francez de asistenţă psihiatrică al pacienţilor finanţat de către CNAM (Caisse Naţionale d’Assurance Maladie), în comparaţie cu cel public. În opinia acestuia cabinetul privat are virtuţi în conservarea demnităţii persoanelor, intimităţii consultaţiei şi cu privire la libera decizie terapeutică.

A urmat, la prânz, vizionarea filmului "La Machina" (regizor Thierry Paladino). O poveste tulburătoare, a unei prietenii cu totul speciale. Aceea dintre Sergio, unul dintre ultimii păpuşari ambulanţi din zona Nişei şi Adrian, un băieţel angoasat de 9 ani, care se simte atras de lumea magică a vechilor poveşti spuse la lumina focului de tabără. Cei doi încep un turneu de spectacole prin regiune. Peregrinând din sat în sat, cei doi joacă piese de teatru în pieţele publice pe o mică scenă improvizată, folosind marionete create de ei din cârpă şi sfoară. Conţinutul acestor spectacole seamănă izbitor cu antica "comedia del arte". Improvizaţii pline de miez şi de haz, ce fac deliciul copiilor spectatori. Astfel, încet, încet, cei doi devin doi mari prieteni. O trecere prin coclauri cu parfum romantic Garibaldian, semănând cu parcursul rătăcitor al ţiganilor nomazi. Pentru Adrian este un drum iniţiatic la finalul căruia acesta se descoperă pe sine cu bucurie, maturizat emoţional, aproape un adevărat bărbat şi un excelent continuator al străvechii meserii de păpuşar.

În după amiaza celei de a doua zi a conferinţei, s-a evidenţiat prin conţinut lucrarea susţinută de sociologul nicean Henry Mallausena: "Construire sur la desinstitutionalisation". Sintagmă dificil de tradus în limba română, care ar putea eventual să semnifice "Înţelegerea dezinstituţionalizării". Autorul a abordat cu curaj dilematica problemă legată de construcţia şi de destrucţia structurilor instituţionale. Am spune mai pe româneşte, a "Reformei în psihiatrie". Mallausena a susţinut în mod argumentat faptul că tot ceeace omul edifică ca proiect intelectual şi social, oricât ar fi acesta de bine elaborat, conţine în sine germenii propriei autodistrugeri. Este vorba de principiul entropic. Timpul trece, condiţiile se schimbă şi proiectul nu mai corespunde istoric, cultural şi social scopurilor pentru care el a fost elaborat. Mai mult chiar, el devine rezistent la schimbare, chiar o frână în calea devenirii. Mallausena ne invită la reflexie, deschidere şi flexibilitate în gândire, atunci când decidem aplicarea de planuri şi măsuri. Cu o trimitere directă la domeniul dimensiunii sociale a psihiatriei şi psihoterapiei.

În aceeaşi sesiune de după amiază am susţinut şi eu o comunicare. O lucrare al cărui conţinut a purtat titlul de-a dreptul subversiv: "Stagnare în psihiatria românească - eşecul reformei". Plecând de la statisticile OMS Europa privind sănătatea mintală, de la datele publicate în ultimul raport Mental Health Raport pe 2009, cu privire la morbiditate, încadrarea cu personal specializat şi organizarea instituţională, date raportate de însăşi MS din România, am arătat faptul că finanţarea şi grija pe care o are guvernul român faţă de instituţiile psihiatrice se află pe penultimele locuri din Europa. Cu puţin înaintea Albaniei, dar depăşiţi în performanţe de către Belarus, Ungaria şi Bulgaria.

Ziua a treia a reuniunii a fost una de vizită la Centrul de psihiatrie comunitară Kalvaria. Un loc unde o echipă terapeutică inovatoare, solidară, dedicată şi tenace obţine excelente succese în terapia bolilor mintale, dispunând de condiţii materiale relativ modeste; şi evitând complet clasicele spitalizări psihiatrice.

În seara zilei a treia, Institutul Cultural Român din Budapesta a găzduit vernisajul unei expoziţii de art-terapie. În deschidere, directoarea institutului, doamna Dr. Brânduşa Armanca, a urât bun venit participanţilor şi a promis pentru anii ce vor veni, o implicare mai mare a Institutului Cultural Român în acest excelent proiect ştiinţific, multicultural şi multilingvistic. După scurtul discurs trilingv de mulţumire franco-italo-maghiar al doctorului Jean-Yves Feberrey, a urmat un dineu stropit cu vin de Tokaji. Săvârşit într-o tradiţională atmosferă de ospitalitate românească în cadrul căreia, am regretat faptul că francezii şi italienii, mari cunoscători oenologi, nu s-au putut bucura de parfumul minunatei Tămâioase Româneşti, sau de buchetul Cadarcăi de Miniş.

Ziua a patra a avut loc în sediul Institutului Cultural Italian. O clădire sobră de început de secol XIX, care din câte am aflat a găzduit cândva sediul Parlamentului Ungar; înainte de construirea noului sediu ce domină ziua şi noaptea cu albul său flamboaiant, esplanada Dunării dinspre malul Pestei. Printre conferenţiari s-a numărat Agi Forro. Art-terapeută ce face pionierat în domeniu la Spitalul din Borşa din Judeţul Cluj. Personalitate sensibilă şi prea modestă, o artistă plasticiană de o certă valoare care prin eforturi personale s-a dedicat de peste 20 de ani aplicării tehnicilor de art-terapie. Din nefericire domnia sa şi-a câştigat consacrarea şi preţuirea la expoziţii şi la conferinţe desfăşurate în afara României, fiind mult mai puţin cunoscută în propria sa ţară.


A urmat un mare prieten al României; Lorenzo Toressini. Psihiatru din Merano, Italia. Elev şi continuator spiritual al celebrului Bassaglia. Membru al Societăţii "Psihiatria democratică". Tema abordată de acesta a fost: "Dezinstituţionalizarea în Italia, în Europa occidentală şi în Europa orientală". În discursul său Toressini a argumentat, ca de fiecare dată, superioritatea şi beneficiile pe care le obţin pacienţii atunci când acestora li se aplică tehnicile terapeutice democratice ale modelului psihiatriei comunitare, în comparaţie cu cele ale vechiului sistem imperativ, al instituţionalizării, din spitalele psihiatrice clasice.

Colocviul "Un divan pe Dunăre" a fost o reuşită. Un prilej de dialog şi un fructuos schimb de informaţii, de cunoaştere reciprocă, de colegialitate şi de sinceră prietenie. Sunt recunoscător prietenului Jean-Yves Feberrey de a fi făcut demersuri pentru a introduce pe lista participanţilor Institutul Cultural Român din Budapesta şi pentru a mă recomanda tuturor. Mulţumesc Doamnei Directoare a Institutului Cultural Român din Budapesta, Dr. Brânduşa Armanca de a mă fi invitat oficial. Nutresc speranţa că pe viitor participarea românească la acest gen de manifestări internaţionale va deveni mult mai consistentă.

Severine. O simpatică şi talentată parteneră a art-terapiei. Împreunându-se cu o confesiune tulburătoare, simţul său cromatic şi imaginarul plastic ne sugerează influenţa lui Juan Miro.

Articol apărut Sunday, 7 August 2011 la ora 7:00 AM în categoria Medicină. Puteţi urmări comentariile noi cu RSS 2.0 feed. Puteţi scrie un comentariu, sau puteţi folosi trackback de pe site-ul propriu.