Ingrijirile integrate: o provocare pentru politicienii din sanatate si nu numai
De mai bine de 20 de ani un concept cheie domina politica din sanatate in tarile vestice: integrated care (ingrijiri integrate). Termenul poate fi aliniat si oarecum asimilat cu cele de case management, comprehensive care, seamless care si transmural care (nu intodeauna usor de tradus in limba romana).
‘’Ingrijirile integrate (Integrated care) reprezinta un concept privind acordarea, managementul si organizarea de servicii medicale specializate cu scopul de a stabili in baza unui diagnostic, tratamentul, ingrijirile, recuperarea / reabilitarea si promovarea starii de sanatate. In acest context, “integrat” inseamna a imbunatati serviciile medicale si sociale din punct de vedere al accesibilitatii, calitatii, eficientiei si satisfactiei pacientilor” (definitia OMS).
Conceptul de ingrijiri integrate (IC) a fost gandit cu scopul de “a demola” sau cel putin “strapunge” ori “escalada zidurile” care exista in asistenta medico-sociala. Un exemplu clasic de astfel de zid este cel existent intre spital si asistenta primara si care impiedica de exemplu integrarea si continuitatea ingrijirilor acordate acasa si in spital pentru pacientii cu boli cronice. IC este de fapt un raspuns la fragmentarea acordarii ingrijirilor medicale si sociale si gandit pentru a face legatura (intre) si a integra sectoarele ‘’vindecare’’ si ‘’ingrijire ‘’. Integrarea sau cel putin cooperarea dintre serviciile medico-sociale, dintre cure si care, poate fi orizontala (integrare la acelasi nivel, de exemplu echipele multidisciplinare) sau verticala (integrare intre nivele diferite ale asistentei medicale primare, secundare si tertiare).
Implementarea IC in practica constituie una dintre provocarile acestui mileniu si presupune:
- un concept/o viziune privitor la schimbari legislative, reglementari si programe/politici de sanatate;
- capacitati de management: implementarea de noi tehnologii, planificare (a externarilor, a consultatiilor…), dezvoltarea de noi servicii, etc;
- cooperarea intre furnizorii de servicii si stabilirea coordonatorului; deocamdata balanta inclina catre spital, mai experimentat in management si protocoale decat celelalte grupuri de profesionisti din sanatate, perceputi de politicieni si de opinia ca divizati si individualisti si fara arta savoir faire-ului de lobby si aliante;
- armonizare finanaciara intre parteneri: spitalele opereaza cu buget anual, specialistii din ambulatoriu sunt platiti per capita si/sau per serviciu, organizatiile de ingrijiri la domicliu au bugete limitate iar ONG-urile opereaza cu fonduri private;
- si nu in ultimul rand implicarea asociatiilor de pacienti ce au un rol important in educarea pacientilor, stimularea spiritului de solidaritate, a voluntariatului si a ingrijirii informale.
Una dintre consecintele practice ale implementarii conceptului IC in sistemul de sanatate este infiintarea retelelor de ingrijiri. In acest fel se creeaza lantul ingrijirilor centrat pe pacient si pe preferintele acestuia, de a primi ingrijire medico-sociala continua, de cea mai buna calitate si cat mai aproape de casa.
Cel mai frecvent organizarea unei retele de ingrijiri se refera la pacientii in varsta, la cei cu boli cronice si multi-morbiditate: BPOC, CVA, insuficiente de organ (cardiace, renale, hepatice), diabetul zaharat, demente, boala Parkinson, etc., cu scopul de a reduce perioadele de spitalizare, a scurta durata exacerbarilor, a imbunatati calitatea vietii pana in ultima clipa. In acest scop partenerii implicati (medici de familie, specialisti din spitale si policlinici, lucratori sociali, fizioterapeuti, home-care, etc.) elaboreaza protocoale de tratament si ingrijire, stabilesc un case manager si linii continue si directe de comunicare.
PS. Intre 5-7 martie 2010, Coalitia Organizatilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC) a organizat in Bucuresti “Forumul national al asociatiilor de pacienti din Romania’’. Unul dintre obiectivele acestui forum, la care au participat pacientii inscrisi in asociatiile de pacienti, politicieni din sanatate si personal medico-sanitar a fost de a gasi impreuna solutii pentru implementarea unui sistem public de ingrijire centrat pe pacient. Ori din experienta tarilor cu sisteme medicale avansate se stie ca organizarea si implementarea retelelor de ingrijiri este in masura sa creasca sartisfactia pacientilor si sa schimbe mentalitatea si mobilitatea profesionistilor din sanatate, care nu vor mai sta in spatele ‘’zidurilor’’ in asteptarea pacientilor ci vor veni dupa pacient si cat mai aproape de nevoile lor.
Anterior acestui eveniment, Compania Huston NPA a inititat o campanie de promovare a asociatiilor de pacienti si de incurajare a inscrierilor pacientilor in asociatii, asa incat comunicarea pacient – pacient , pacient –personal medico-sanitar ; pacient – autoritati sa se faca mult mai usor (“Inscrie-te in asociatia de pacienti “ s-a desfasurat intre 23 decembrie 2009 – 4 martie 2010, vezi: www.asociatiidepacienti.ro”).
10 March 2010 la 11:33 PM
Sunt departe de noi aceste proiecte. Nu le inteleg managerii de spitale. Ce sa mai vorbim de bietii nostri pacienti. Am fost astazi martorul unei situatii de ,,incompetenta” cutremuratoare.
O persoana a carei stare clinica s-a deteriorat in ultimele 3 luni. Cu trei spitalizari la un spital considerat in judet de elita. Slabire ponderala de 30 de Kg. Icter mecanic, insuficenta hepato-renala grava, anemie: Hb sub 7 mg/100ml, VSH 149/ora,crize epileptice cu contuzii faciale multiple datorate caderilor inclusiv in perioada de spital. Pacienta este externata de catre un Spital Judetean de Urgenta, serviciul Boli Interne, si trimisa fara diagnostic corect medical, la psihiatru pentru crize de pierdere a cunostiintei… EEG maping efectuat de catre psihiatru, arata o zona iritativ – lezionala cu descarcari focale varf, polivarf -unda in zona fronto-centrala dreapta.Semne de afectare piramidala stanga si sindrom de neocerebel. Sindrom de HIC.
Bolnava a venit fara CT cerebral si corporal efectuat.
Diagnosticul psihiatric: fara tulburari mintale.
Diagnostic prezumtiv oncologic (stabilit la cabinetul de oncologie): neoplasm cu sediu si forma inca neprecizata, cu metastaze. (inclusiv cerebrale).
Caz retransmis spitalului in cauza pentru lipsa de investigare completa inclusiv radioimagistica. In acel spital exista compartiment de radioimagistica, serviciu de neurologie, oncolog in ambulatoriu…