Orto-Clinic deschide o nouă clinică de ortopedie pediatrică și recuperare neuro-motorie la Târgoviște

Orto-Clinic, clinica de ortOC Targovisteopedie pediatrică și recuperare neuro-motorie cu sediul central în București, se extinde la Târgoviște începând cu luna iulie a acestui an, prin dezvoltarea unui nou centru destinat diagnosticării, tratamentului și recuperării copiilor cu afecțiuni ortopedice și neuro-motorii din oraș și zonele învecinate. Investiția în noua clinică din Târgoviște a avut în vedere achiziționarea echipamentelor și aparatelor de kinetoterapie, precum și amenajarea completă a spațiului în care va funcționa noul centru.

Noua clinică din Târgoviște este localizată pe strada Constantin Brâncoveanu, Nr. B1, telefon: 0755 055 685

 În cadrul noului centrul dezvoltat la Târgoviște, pacienții din oraș și din zonele învecinate vor beneficia de servicii de diagnostic, tratament și recuperare pentru patologii extinse din spectrul ortopedic și neuro-motor pediatric, precum: investigații imagistice, ortopedie pediatrică, recuperare neuro-motorie pediatrică. Micii pacienții și părinții acestora vor fi astfel sprijiniți și îndrumați către cel mai potrivit program de recuperare specifică fiecărei afecțiuni de către medici specializați și kinetoterapeuți pregătiți în cadrul centrului de ortopedie pediatrică și recuperare neuro-motorie din București.

 Dr. Valentina Contanu Orto Clinic - smallDr. Valentina Contanu, Medic Specialist Ortopedie Pediatrică, fondator Orto-Clinic: "Am dezvoltat această clinică pentru a veni în sprijinul părinților care au nevoie de un centru de tratament și recuperare mai aproape de casă pentru copiii lor. Ca urmare a dialogului permanent pe care îl purtăm cu părinții copiilor, am remarcat o polarizare dezechilibrată a serviciilor medicale și a activităților destinate exclusiv copiilor în multe orașe din jurul capitalei. Mulți părinți dedicau resurse semnificative pentru a putea veni la clinica noastră din București așa că, investiția de la Târgoviște răspunde în mod natural unei cereri concrete și nevoii de a fi cât mai aproape de pacienții noștri."

Dr.D Andra DinuDr.D Andra Dinu, fiziokinetoterapie si recuperare medicala, managing partner Orto-Clinic: "Experiența ultimilor ani ne-a arătat că patologia pediatrică de reabilitare este în continuă mișcare și schimbare. În concordanță cu dinamica patologiilor estimate la nivel de nou născuți și copii mici, aria afecțiunilor pediatrice s-a extins încă de la naștere, din păcate, incluzând și boli rare, congenitale. Astfel, în ultimii ani, am înregistrat o creștere a cererii pentru diagnosticarea, tratamentul și recuperarea afecțiunilor de tip ortopedic, așa cum sunt luxația congenitală de șold, varus-equin și afecțiunile neuro-motorii."

DESPRE ORTO-CLINIC

Orto-Clinic funcționează pe piața de servicii medicale din România din 2008, anul in care au fost puse bazele unui centru medical destinat diagnosticării, tratamentului și recuperării afecțiunilor ortopedice și neuro-motorii pediatrice. Inițial, proiectul dezvoltat în majoritate din fonduri proprii ca investiție privată, a fost creat să susțină activitatea specifică unei clinici și a unui centru de recuperare pentru copii. Astăzi, Orto-Clinic dezvoltă programe de recuperare neuro-motorie și de kinetoterapie, conform celor mai recente terapii dezvoltate pentru copii și adolescenți. Web: http://www.orto-clinic.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published.