„Până la schimbarea mentalității cumpărătorului trebuie să discutăm de schimbarea mentalității farmacistului” șef lucr. dr. Mihail Cristian Pîrlog, Farma Practic, ediția 67, 6-7 iulie, Băile Herculane

Costurile ridicate ale tratamentelor, efectele adverse ale medicamentelor, timpul ridicat de așteptare sau atitudinea personalului din farmacie sunt printre prinicipalele probleme cu care se confruntă pacientul, arată un studiu Health Research Institute, fiind totodată factori importanți care influențează comportamentul cumpărătorului, predispus tot mai des la probleme de sănătate cauzate de modul de viață contemporan. Greutatea corporală ridicată, stresul și activitatea fizică scăzută pe de o parte și non-aderența la tratament pe de altă parte determină un comportament al pacientului cu numeroase riscuri pentru sănătate.

Prezent în calitate de lector la ediția Farma Practic ed. 67, ce a avut loc între 6-7 iulie la Băile Herculane, șef lucr. dr. Mihail Cristian Pîrlog a vorbit despre schimbarea  mentalității  și atitudinii cumpărătorului din farmacie punctând faptul că familiaritatea pacientului cu farmacistul, gama de produse pe care le găsește în farmacie și mai ales comportamentul personalului din farmacie contribuie la schimbarea atitudinii pacientului și la stabilirea unei bune relații farmacist-pacient.

Cu toate acestea „până la schimbarea mentalității cumpărătorului trebuie să discutăm de schimbarea mentalității farmacistului”, așa cum a atras atenția încă de la începutul evenimentului șef lucr. dr. Mihail Cristian Pîrlog, director al Departamentului pentru Pregătirea Didactică – Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.

„Sunt două atitudini ale farmacistului față de cumpărătorul din farmacie. O atitudine modernă și una clasică. O atitudine modernă, reflectată mai ales în titlurile din presă care pun accent pe imaginea farmaciei ca business – pe creșterea înregistrată de această piață, creșterea vânzărilor de OTC-uri și suplimente alimentare – o imagine a farmacistului  ca simplu vânzător și care se raportează la pacient ca la un simplu client. Și versiunea tradițională, așa cum  toți ar trebui să fim și să acționăm – de profesioniști, specialiști în sănătate care nu au ca interes principal atingerea unui target de vânzări”, le-a explicat șef lucr. dr. Mihail Cristian Pîrlog celor peste 150 de farmaciști și asistenți de farmacie din județele Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Argeș, Teleorman și Caraș Severin prezenți la eveniment.

Despre importanța stabilirii unei relații strânse pacient – farmacist și a implicării profesionistului din farmacie prin oferirea de sfaturi utile și prin consilierea pacientului a vorbit și conf. univ. dr. farm Ionela Belu care a avut de transmis un mesaj extrem de important, mai ales în contextul unei creșteri globale a cererii pentru plante medicinale și a formulările pe bază de plante:  „Furnizați informații cu privire la monitorizarea utilizării concomitente a medicamentelor pe bază de plante și a celor convenționale și corectați posibilele interacțiuni apărute!”, i-a îndemnat conf. univ. dr. farm Ionela Belu pe participanții Farma Practic de la Băile Herculane.

Pe parcursul celor două zile de eveniment au fost dezbătute teme practice, de interes pentru specialiștii din farmacie, lectorii prezenți la eveniment aducând în atenție informații noi și utile privind managementul durerii, tratamentul topic în otitele copiilor, menținerea sănătății coloanei vertebrale, tratamentul varicelor, informații despre refacerea microbiotei sau managementul stărilor de greață pentru femeia însărcinată.

15% din gravide fac întrerupere de sarcină din cauza simptomelor de greață și vărsături severe, cunoscute sub numele de disgravidie emetizantă”, a atras atenția conf.univ.dr. Dominic Gabriel Ionescu care a vorbit în cadrul ediției 67 Farma Practic despre importanța colaborării între specialiști privind managementul stărilor de greață ale femeilor gravide și care a explicat că există soluții pentru rezolvarea acestor probleme.

Sunt mulți pacienți care vin direct în farmacie cu probleme ale urechii”, a declarat în debutul prezentării dr. Andrei Osman care le-a explicat celor prezenți în sală că „în cazul modificărilor nou-apărute, este întotdeauna recomandat consultul ORL. Febra, modificările semnificative de auz și scurgerile purulente reclamă în mod urgent consultul de specialitate.”

Prezent pentru prima dată în calitate de lector la simpozionul Farma Practic, dr. Cristian Adrian Siloși a venit cu informații extrem de necesare și utile privind varicele, una dintre patologiile des întâlnite și pentru care pacienții pot găsi soluții de prevenire direct în farmacie. „În farmacie există ciorapi de contenție  care, în funcție de gradul de contenție pot fi folosiți în scop profilactic, de prevenție, de către persoane care nu au varice”, a declarat dr. Cristian Adrian Siloși.

La eveniment a fost prezent și farm. Samoil Vâlcu, președintele Colegiului Farmaciștilor Vâlcea care a vorbit despre rolul unui președinte de Colegiu: „E important să avem relații bune cu ordinul asistenților, cu ONG-urile de pe plan local, pentru că sunt implicați în viața societății! Trebuie să participăm la viața publică locală, să încurajăm colegii care au abilități de lideri, atât farmaciști cât și asistenți de farmacie. Vă rog să susțineți și să încurajați farmaciștii și asistenții de farmacie aflați la început de cariera, oamenii care au ceva de spus!”, i-a îndemnat farm. Samoil Vâlcu pe participanții Farma Practic ediția 67.

Lectorii care au susținut prezentări în cadrul celei de-a 67 ediții a simpozionului Farma Practic sunt: Șef lucrări dr. Mihail Cristian Pîrlog, Șef lucrări univ. dr. Cristian-Adrian Siloși, Șef lucrări dr. Carmen Valeria Albu, Conf.univ.dr. Tiberiu Tătaru, Conf.univ.dr.farm.Ionela Belu, Conf.univ.dr. Dominic Gabriel Iliescu, Dr. Alin Popescu, Dr. Luana Beltic, Dr. Florina Tonca, Asist.univ.dr. Andrei Osman, Farm. Samoil Vâlcu, Farm. Rodica Aluaș, Viorel Vodița, Carmen Bălaşa, Lucia Bardoschi, Adina Filip, Farm. Smărăndița Ștefan.



Coordonat științific de prof.univ.dr.farm. Dumitru Lupuleasa, simpozionul Farma Practic, ediția 67, a fost creditat cu 16 puncte EFC și 12 puncte EMC. Evenimentul s-a încheiat cu sesiunea interactivă Tribuna Farmaciei în cadrul căreia au fost dezbătute teme precum transportul de medicamente între farmacii, despre standarde ANMCS/RBPF, receptura – încotro? sau despre implicarea pacienților în raportarea reacțiilor adverse.

Următoarele ediții Farma Practic din anul 2018:
21-22 septembrie 2018, Farma Practic Ed. 68 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, MS, HR, NT, SV;
05-06 octombrie 2018, Farma Practic Ed. 69 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, IF, BR;
09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH;

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro, www.farmapractic.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/ Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu T: 0756.030.316 M: daniela.popescu@houston.ro W: www.farmapractic.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.