Peste 1400 de participanti la editia a III-a a Primaverii Dermatologice Iesene

Ce-a de-a treia editie a manifestarii stiintifice nationale cu participare internationala Primavara Dermatologica Ieseana s-a bucurat de un succes rasunator. Evenimentul desfasurat intr-o atmosfera prietenoasa si intr-un cadru elegant, in inima vietii universitare iesene - Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu”, a fost organizat de Asociatia Dermatologilor din Moldova prin Conf. Dr. Daciana Branisteanu – Presedintele evenimentului si de compania de comunicare medicala Houston NPA. Presedintii de onoare au fost Prof. Dr. Andrew Nicolaides, Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel si Prof. Dr. Vasile Astarastoae, editia a III-a aflandu-se sub egida Colegiului Medicilor din Romania, a Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi, a Colegiului Farmacistilor din Romania si a Colegiilor Medicilor si Farmacistilor din Iasi.


Pe parcursul celor 4 zile de cursuri (3-6 aprilie), workshop-uri si prelegeri, Primavara Dermatologica Ieseana a reunit peste 1400 de participanti din toata tara, confirmand faptul ca manifestarea organizata de 3 ani are un caracter national, demonstrand inca o data valoarea stiintifica deosebita asumata inca de la prima editie.


Pe agenda evenimentului de anul acesta s-au aflat 74 de teme de actualitate din sfera patologiei dermatologice de granita, acestea fiind sustinute cu entuziasm de 42 lectori de elita din tara si 7 din strainatate, care au facut posibila inalta tinuta stiintifica si au asigurat originalitatea continutului stiintific, atat de apreciat de cei care au luat parte la lucrarile din anul acesta.


Datorita conceptului Primaverii Dermatologice Iesene de a aborda dermatologia la interfata cu alte specialitati, dar mai ales a celor care au contribuit activ la realizarea unui program atat de inghegat si interesant, medicii au beneficiat de 30 credite EMC (Scoala Dermatologica Ieseana - 18 credite, Cursul de Dermato-Pediatrie - 6 credite, Curs Dermato-Estetica - 6 credite), iar farmacistii au primit 24 credite EFC, asistentii 18 credite EMC.


 Interdisciplinaritatea si subiectele aflate la granita cu dermatologia - caracteristicile unice ale evenimentului


Manifestarea s-a remarcat, in primul rand, prin caracterul interdisciplinar si gradul de actualitate al subiectelor prezentate, lectorii de seama ai evenimentului avand o contributie enorma la succesul programului stiintific prin faptul ca au acceptat provocarea de a trata o tema aflata la granita cu dermatologia.


Continutul stiintific a scos in evidenta zonele de intersectie si de colaborare dintre dermatologie, dermato-venerologie si alergologie-imunologie, boli infectioase, chirurgie estetica, farmacologie, farmacognozie-fitoterapie, fiziopatologie, flebologie, microbiologie, nutritie, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, pediatrie, stomatologie, radioterapie.


Latura puternic interdisciplinara a manifestarii a convins si anul acesta mai multe societati medicale sa contribuie activ in asigurarea unei inalte tinute stiintifice si sa se asocieze cu Primavara Dermatologica Ieseana: Societatea Romana de Pediatrie, Societatea de Alergologie si Imunologie Clinica, Societatea Romana de Medicina Interna, Societatea Romana de Medicina Estetica, Societatea Romana de Flebologie, Societatea Romana de Fiziopatologie, Societatea Romana de Angiologie si Chirurgie Vasculara.


Prof. Dr. Marin Burlea (presedintele Societatii Romane de Pediatrie) este de parere ca “evenimentul a evoluat de la o editie la alta, pe de-o parte datorita nivelului participantilor, nivelului la care a ajuns dermatologia ieseana, dar si lectorilor din mai multe specialitati care au prezentat elemente la interfata cu dermatologia. Toti avem de castigat, deoarece participam la lucrari si vedem ce alte aspecte exista, ce este nou, dar totodata prin mesajul pe care il transmitem contribuim la o cunoastere mai ampla dincolo de specialitatea noastra, pentru ca specialitatile medicale sunt din ce in ce mai inguste. Eu pledez pentru dezvoltarea subspecialitatilor, iar dermatologia are dreptul si poate datoria sa-si structureze in interioriul sau discipline precum dermato-pediatria, care este de viitor”.


Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel (Manager Institutul National de Boli Infectioase “Matei Bals” Bucuresti) apreciaza latura interdisciplinara a evenimentului, “deoarece foarte multe boli se traduc prin leziuni cutanate, fara sa fie boli dermatologice in sine, iar dermatologul trebuie sa faca parte din echipa de specialisti care trateaza un pacient cu boala generala si cu afectare secundara dermatologica. Mesajul prezentarii pe care am sustinut-o despre tripla terapie in cazul hepaticelor cronice cu virus hepatitic C se refera la munca in echipa, care este obligatorie si care sa cuprinda, in afara infectionistului: dermatologul, psihologul, psihiatrul, neurologul, hematologul si lista poate continua. Din cauza incidentei crescute a leziunilor cutanate induse de medicamente in tratamentul pentru hepatita C, este evident faptul ca dermatologul joaca un rol important”, atragand atentia asupra importantei si rolului pe care il au manifestarile stiintifice interdisciplinare in acest sens.


Prof. Dr. Carmen Dorobat (medic specialitatea boli infectioase) este de parere ca “Primavara Dermatologica Ieseana are un concept extrem de ancorat in prezent si intotdeauna cand primesc invitatia de a prezenta o tema in cazul manifestarii ma gandesc imediat catre ce arie de patologie infectioasa sa ma indrept pentru a fi de interes pentru medici si pentru tinerii medici. Pentru a face azi medicina trebuie o echipa si o abordare interdisciplinara. Manifestarea a evoluat sigur, trendul este ascendent si incurajator, iar  faptul ca sunt invitati medici rezidenti este un exemplu si pentru alte discipline.”


Prof. Dr. Diana Deleanu (presedintele Societatii de Alergologie) s-a declarat “placut surprinsa de ideea de a pune dermatologia la interfata cu mai multe specialitati. Pielea ne acopera, ne protejeaza, dar sufera o data cu oricare alta parte a organismului nostru. Prezentarea mea si-a propus sa vina in sprijinul medicii dermatologi cu sfaturi practice pentru evaluarea pacientilor si sa arate cum ajuta alergologia din punct de vedere al investigatiilor.”


“Medicina este complexa si sunt atat de multe specialitati care se inrudesc, iar cand specialistii din mai multe arii se intalnesc nu au decat de castigat pentru ca isi largesc orizontul si pot trata cu mai mult succes pacientii. Mesajul general pe care vreau sa il transmit este ca viitorul apartine medicinii regenerative si ca este timpul sa intelegem mai multe despre capacitatile de autovindecare ale organismului nostru” a explicat Prof. Asoc. Dr. Dana Jianu (medic specialitatea chirurgie plastica), unul dintre lectorii cursului de dermato-estetica sustinut duminica, 6 aprilie.


Prof. Dr. Alexandru Oanta (medic specialitatea dermatologie) observa ca, abordarea dermatologiei la interfata cu alte specialitati “rezuma de fapt pozitia pe care o ocupa dermatologia azi – este un domeniu de actualitate, care necesita cunostiinte si din alte specialitati clinice si paraclinice.”


“Ideea de a incuraja comunicarea dintre specialitati mi se pare una excelenta, binevenita si niciun medic specialist nu trebuie sa se limiteze si sa ramana cu informatiile doar din acea nisa pe care este expert” a precizat Prof. Dr. Rodica Cosgarea, presedintele Societatii Romane de Dermato-Oncologie.


“Manifestarea s-a aflat inca de la inceput printre evenimentele de succes ale Iasiului universitar si admir determinismul cu care Conf. Dr. Branisteanu a urmarit ideea dezvoltarii interdisciplinaritatii. Am constatat si noi cu surprindere cate legaturi exista intre toate specialitatile medicale si cat de usor putem gasi un dialog comun in ceea ce priveste diagnosticul si tratamentul multor boli. Manifestarea a crescut ca valoare, atat din punct de vedere al invitatilor de prestigiu, al muncii deosebite in organizare, dar si datorita ecourilor favorabile din anii trecuti” a concluzionat Prof. Dr. Paul Botez (medic specialist ortopedie).


 Profesori din strainatate, invitati la Primavara Dermatologica Ieseana


Anul acesta la Primavara Dermatologica Ieseana au fost prezenti 7 invitati din strainatate: Prof. Emerit Dr. Andrew Nicolaides (Marea Britanie), Prof. Dr. Niazi Khusrow (Statele Unite ale Americii), Prof. Dr. Francesca Larese Filon si Prof. Dr. Mario Marchetti (Italia), Dr. Elena Ardelean (Germania), Dr. Maura Griffin (Marea Britanie), Farm. Dr. Laure Sgandurra (Franta) si Conf. Dr. Boris Nedelciuc (Republica Moldova).


Prof. Dr. Andrew Nicolaides si Prof. Dr. Niazi Khusrow, 2 reprezentanti de seama ai flebologiei la nivel international au sustinut prezentari in cadrul Cursului special de flebologie organizat sambata, 5 aprilie: Cauzele vasculare ale ulcerelor la picior in atentia dermatologilor (Prof. Niazi), Fiziopatologia Bolii Venoase Cronice, Perspectivele Ghidurilor de Management ale Bolii Venoase Cronice (Prof. Nicolaides).


Prof. Nicolaides a declarat intr-un interviu acordat organizatorilor ca, la acceptarea invitatiei, a fost atras de programul stiintific interesant si de oportunitatea intalnirii dintre dermatologi si flebologi, fiind de parere ca “dermatologii pot invata de la flebologi, dar si invers”. De asemenea, si Prof. Niazi considera ca evenimentul Primavara Dermatologica Ieseana ofera un “prilej extraodinar de invatare, o experienta” teoretica de maxima importanta, apreciind efortul Conf. Dr. Daciana Branisteanu de a aduce impreuna specialisti de renume din varii domenii, toate in beneficiul pacientului.


 Lansarea cartii “Dermatologia la interfata cu alte specialitati


In cadrul evenimentului a fost lansat si volumul I al cartii “Dermatologia la interfata cu alte specialitati” sub redactia Conf. Dr. Daciana Branisteanu, aparut la editura “Gr. T. Popa” a UMF Iasi. Cartea este structurata sub forma unui compendiu, un adevarat instrument pentru tinerii dermatologi si nu numai, care cuprinde lucrari valoroase si de referinta din punct de vedere teoretic si practic, venind sa completeze materialele didactice deja cunoscute. Cartea are 350 pagini, fiind disponibila la pretul de 45 lei varianta alb-negru si 60 lei cea color+taxe postale. Volumul poate fi comandat pe mail la dacianabranisteanu@primaderma.ro.


Dialogul intre specialistii din mai multe generatii, profesionalismul si nivelul stiintific foarte inalt – definitorii pentru Primavara Dermatologica Ieseana Ed.III


 La incheierea celor patru zile ale manifestarii, Presedintele evenimentului Conf. Dr Daciana Branisteanu, a declarat: „Aceasta a treia editie a Primaverii Dermatologice Iesene a fost o infuzie de entuziasm, de bucurie, de deschidere spre tot ce inseamna nou, spre tot ce inseamna dialog intre specialistii tineri si cei cu experienta. Cei care au participat la aceasta manifestare sunt de parere ca elementele definitorii ale editiei sunt: dialogul intre specialistii din mai multe generatii, profesionalismul si nivelul stiintific foarte inalt, asa incat aceasta editie a depasit si cele mai optimiste asteptari ale noastre. Si ceea ce ma bucura in mod deosebit este ca un numar mare de dermatologi din toata tara au participat cu entuziasm  la Primavara Dermatologica Ieseana, apreciind manifestarea ca fiind una dintre cele mai interesante din tara, in domeniu.


Un alt eveniment pozitiv si extrem de apreciat de catre lectori a fost participarea in numar mare si interesul manifestat al studentilor la medicina si al medicilor rezidenti, fapt care ne face sa privim cu mandrie si optimism catre generatia de viitori medici. Am desfasurat anul acesta si un concurs de postere dedicat rezidentilor, acordand 2 premii pentru popularitate si 3 premii din partea Comisiei Stiintifice a evenimentului. Le-am pregatit rezidentilor si 2 burse: una sociala, care consta in ajutor financiar pentru terminarea studilor de specializare si una de merit, care consta intr-un curs pentru rezidenti oferita unui rezident participant cu poster la actuala editie a Primaverii Dermatologice Iesene, care dovedeste comisiei de concurs un interes crescut pentru studiu intr-un anumit domeniu al dermatologiei. Studentii pot aplica si ei la o bursa studii, care vine in completarea burselor Erasmus, deja oferite cu generozitate de UMF.


Tot ca noutate a acestei editii a fost si organizarea unui workshop dinamic si constructiv dedicat jurnalistilor, extrem de bine primit si care a inlesnit legatura dintre specialisti si mass-media, facilitand comunicarea mai buna a informatiilor din zona dermatocosmetologiei catre publicul larg. Unul dintre mesajele principale ale workshopului a fost ca pacientii nu trebuie sa apeleze la dermatolog doar atunci cand se afla intr-o suferinta anume, ci si pentru a primi programe personalizate de ingrijire din punct de vedere dermatocosmetic, specifice varstei, tenului etc”.


 Programul artistic a dat un plus de dinamism si suflet manifestarii


 Programul fost completat in cele 3 seri ale evenimentului cu surprize artistice menite sa le aduca invitatilor la „Primavara Dermatologica Ieseana” cateva clipe de relaxare si bucurie. La cocktailul organizat joi, punctul culminant a fost concertul sustinut de Delia, iar vineri seara la cina festiva, atmosfera calda a fost intretinuta de trupa Edelvais.


 Sambata seara actorul, regizonul si scriitorul Dan Puric a sustinut o conferinta intitulata “Despre sanatatea sufletului” care a facut ca Aula BCU sa devina neincapatoare, toti cei prezenti intrand intr-un dialog sincer si deschis cu Dan Puric.


Pentru minunatele amintiri din cadrul Primaverii Dermatologice Iesene Ed. III-a pastrate in fotografii si inregistrari video, va invitam sa urmariti site-ul evenimentului www.primaderma.ro si pagina oficiala de Facebook http://www.facebook.com/primavara.dermatologica, unde veti afla informatii actualizate  despre viitoarele editii.


Contact presa: Simona Oprea, PR Manager Houston NPA – simona.oprea@houston.ro, 0733.076.381.


Primavara Dermatologica Ieseana este un eveniment al Asociatiei Dermatologilor din Moldova


PR & Managementul de eveniment - Houston NPAPrimavara Dermatologica Ieseana 2014_1 Primavara Dermatologica Ieseana 2014_2 Primavara Dermatologica Ieseana 2014_Conf dr Daciana Branisteanu Presedinte eveniment

Leave a Reply

Your email address will not be published.