Sanatatea si Satisfactia Pacientului: obiectivele Managementului Modern din Clinici si Spitale Private

Dedalus TeamNet a participat, în perioada 20-23 iunie, la Mamaia, la Conferința Națională de Management Medical Modern în Clinici și Spitale Private, cea de-a treia ediție.


În cadrul dezbaterii între reprezentanţi din sănătate, Dedalus TeamNet a propus o serie de soluţii software specializate pentru mediul privat, după modelul occidental. Reducerea costurilor, creşterea nivelului de sănătate şi a gradului de satisfacţie al pacienţilor sunt principalele beneficii înregistrate de furnizorii de servicii medicale private care au optat pentru aceste soluţii.  


 “Lipsa de comunicare între spitalele şi clinicile private şi ceilalţi furnizori de servicii medicale, pun personalul medical în postura de a nu putea oferi intervenţii rapide sau de a repeta analize şi de a oferi servicii redundante uneori, generând costuri majore. 750 mlrd. USD au fost plătiţi în US pentru servicii medicale care nu erau necesare, conform unui studiu realizat în 2012 de Institutul de Medicină din US. În România, întreaga piaţă de servicii medicale private se ridică 500 mil. EUR, dar există şi aici pierderi proporţionale.


O abordare globală, de comunicare între furnizorii de servicii medicale, ar permite reducerea costurilor şi creşterea calităţii actului medical. Implementarea unor aplicaţii medicale mature, testate, interoperabile, este un prim pas în direcţia colaborării între furnizorii de servicii medicale." Filippo di Marco, Dir. Internaţional Dedalus şi acţionar Dedalus TeamNet

La eveniment au participat peste 100 de reprezentanţi ai sistemului medical privat, alături de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Bușoi, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Adrian Pană, președintele Alianței pentru Sănătate din România, Cristian Hotoboc, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu şi Vasile Cepoi, Consilier de Stat în Cadrul Cancelariei Prim­‐Ministrului.


În cadrul dezbaterii, a fost abordată tema deschiderii accesului pacienţilor la servicii medicale de cea mai bună calitate, indiferent dacă vorbim de public sau privat. Pe aceast subiect, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, a punctat faptul că pacienţii trebuie să beneficieze de serviciile medicale necesare, când și unde are nevoie de acestea, iar autoritățile sunt obligate să facă acest lucru posibil, din resurse proprii (bugetare) sau atrase (private).


Colaborarea între furnizorii de servicii medicale publice şi private a fost propusă de autorităţile din sănătate, ca o alternativă la concurenţa dintre ele, având ca obiectiv servicii medicale mai bune pentru pacienţi:


 "Este cunoscută atenţia pe care furnizorii de servicii medicale private o acordă modului în care este tratat pacientul.  Un act medical de calitate presupune însă şi acces la un dosar electronic al pacientului, care să nu se rezume la investigaţiile din clinică. 


Platformele interoperabile de software medical, vor sta la baza colaborării între spitale publice şi private, între medici de familie şi centre medicale. A venit momentul sa facem trecerea de la tratarea fracţionată a pacientului, la tratament global, consolidat, pentru sănătatea fiecărui pacient." Filippo di Marco, Dir. Internaţional Dedalus şi acţionar Dedalus TeamNet


Pentru detalii vizitati www.dedalus-teamnet.ro


Despre suita ARMONIA®


Suita Armonia® este formată din aplicaţii software specializate, interoperabile, pentru spitale şi centre medicale publice şi private. Aplicaţiile sunt utilizate cu succes în peste 300 de spitale private, 250 de spitale publice, peste 280 de Laboratoare şi 500 de Sali de Operaţie din Italia.


Despre Dedalus TeamNet

Dedalus TeamNet este unul dintre principalii furnizori de sisteme informatice integrate pentru sectorul medical, din România.

Compania a rezultat dintr-un parteneriat strategic între: TeamNet, unul dintre cei mai importanţi integratori de sisteme informatice din România, locul doi în top Deloitte Technology Fast 50 Central Europe în 2012 şi Dedalus SPA, leader în soluţii software pentru sistemul de sănătate public şi privat din Italia.

Dedalus TeamNet oferă o suită de aplicaţii interoperabile pentru managementul tuturor activităţilor medicale, administrative şi financiare dintr-un spital public sau privat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.