Worwag Pharma Romania sustine infiintarea unei retele nationale de telemedicina pentru persoanele cu epilepsie

Wörwag Pharma Romania sustine infiintarea unei retele nationale de telemedicina dedicate in intregime epilepsiei, initiativa care face parte dintr-un program de sprijinire a persoanelor care sufera de aceasta boala. Prin acest demers se doreste dotarea a cinci centre din tara cu aparate video-EEG (electroencefalograma) performante, realizarea unei baze de date nationale a pacientilor cu epilepsie si instruirea personalului medical cu privire la folosirea corecta a aparaturii.

„Ne alaturam ideii ca implementarea unei retele nationale de telemedicina pentru epilepsie este importanta, in primul rand pentru ca aceasta metoda, fara sa inlocuiasca actul medical, poate sa optimizeze abordarea pacientilor cu epilepsie, fiind si eficienta din punctul de vedere al timpului si se adreseaza unui numar cat mai mare de pacienti. Stim ca estimarile specialistilor spun ca in Romania exista aproximativ 400.000 de persoane cu epilepsie, dintre care doar 150.000 sunt inregistrate si beneficiaza de tratament si stim ca toti au nevoie de sprijin specific. In echipa Wörwag Pharma, deviza dupa care ne calauzim in tot ceea ce facem este <<Getting closer, helping better>>. Aceasta nu este doar un slogan, ci reprezinta modul in care functionam; de aceea am ales sa sprijinim aceasta initiativa de infiintare a retelei de telemedicina pentru persoanele cu epilepsie.”, a declarat dr. Norina Gavan, General Manager Wörwag Pharma Romania.  

Un mare avantaj al retelei de telemedicina pentru epilepsie va mai fi acela ca medicii cu experienta in epileptologie vor putea sa consulte starea pacientului cu epilepsie atat in momentul inregistrarii EEG, cat si dupa inregistrare.

Ideea care sta la baza proiectului de infiintare a retelei de telemedicina pentru epilepsie apartine medicului neurolog Bogdan Florea si beneficiaza de sprijinul Cluburilor Lions – cea mai mare retea de servicii de voluntariat din lume. Investitiile vor fi sustinute prin activitati de fundraising, dar si din biletele vandute la cele 3 concerte sustinute in Romania de World Doctors Orchestra, in luna mai 2016, in Bucuresti, Cluj-Napoca si Brasov.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, aproximativ 50 de milioane de persoane sufera de epilepsie, in intreaga lume, aceasta fiind una dintre cele mai raspandite boli neurologice, la nivel global.1 Aceeasi sursa precizeaza ca anual 2,4 milioane de persoane sunt diagnosticate cu epilepsie; in tarile dezvoltate numarul anual de cazuri noi fiind intre 30 si 50 la 100.000 de locuitori. In tarile mai putin dezvoltate acest numar poate fi chiar si dublu.

Datele mai arata ca aproximativ trei patrimi din cei care sufera de epilepsie, in momentul de fata, nu au parte de tratamentul necesar si, in multe parti ale lumii, persoanele cu epilepsie si familiile acestora se confrunta cu discriminare si stigmat social.

Fondata in 1965 in Germania ca o companie de familie, Wörwag Pharma este recunoscuta pentru competenta deosebita si expertiza in sfera biofactorilor si a medicamentelor generice. Compania opereaza in prezent in 35 de tari la nivel mondial, printre care si Romania.

Reprezentanta din tara noastra a Wörwag Pharma a devenit, in cei peste 15 ani de activitate, un nume de referinta in piata medicala interna. Din 1998, membrii echipei din Romania au facut din Wörwag Pharma si produsele sale, prin atitudine si implicare, branduri puternice, respectandu-si intotdeauna promisiunile fata de cei carora se adreseaza.

Leave a Reply

Your email address will not be published.