Angajații din Sănătate care nu au primit vouchere de vacanță vor beneficia de acest drept
În urma protestelor din Sănătate care au avut loc săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care prevede majorări salariale pentru o...
În urma protestelor din Sănătate care au avut loc săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care prevede majorări salariale pentru o...
BioNTech va merge luni în instanţă pentru a se apăra în cadrul unui proces deschis de o femeie din Germania, care solicită despăgubiri pentru...
Intervenție în premieră la Spitalul Județean din Oradea. Medicii i-au extirpat unei paciente glandele suprarenal prin tehnica laparoscopică. Potrivit unui comunicat al spitalului, femeia...
Sarcina este o perioadă care vine cu o serie de modificări ale organismului femeii. Pe tot parcursul ei, specialiștii recomandă mișcare, odihnă pe măsură,...
Un spital modular a fost amenajat în curtea Secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Investiția depășește 14,6 milioane de lei și...
Sindicatul SANITAS a anunțat că începând astăzi, 7 iunie, va avea loc o grevă japoneză în spitalele din întreaga țară. Sindicaliștii nu vor întrerupe...
Autorităţile de reglementare din SUA au revocat autorizaţia de urgenţă acordată vaccinului împotriva COVID-19 produs Johnson&Johnson, după ce chiar unitatea Janssen a companiei a...
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu a avut loc luni prima prelevare de organe din acest an, de la un bărbat în...
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Fogolyan Kristoff” din Sfântu Gheorghe va implementa un proiect ce vizează reducerea infecţiilor nosocomiale, finanţat prin Planul Naţional de Redresare...
O procedură efectuată în premieră în țara noastră a salvat viața unui pacient de 73 de ani. Bărbatul a fost la un pas de...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat astăzi că noua formă a Planului Național de Combatere a Cancerului a fost finalizată. Anunțul a fost făcut...
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-au întâlnit luni cu reprezentanţii medicilor care nu au reuşit să ocupe un loc în rezidenţiat în urma sesiunii extraordinare a...
Medicii de la Spitalul „C.I.Parhon” din Iaşi au efectuat ieri două transplanturi renale, după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală și-a dat...
Un bărbat care a rămas paralizat în urma unui accident a reuşit să stea în picioare şi să meargă din nou, după ce medicii...
Peste 640 de posturi sunt vacante în cele 19 spitale aflate în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), dintre care 115 sunt...
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a precizat că echipa Ministerului Sănătății a finalizat rapid licitaţiile pentru proiectele tehnice ale celor trei spitale regionale şi astfel,...
Umărul este cea mai mobilă articulație a corpului, dar și cea mai instabilă. La eforturi mari sau accidente, oasele și ligamentele se deplasează foarte...
Mai multe lanțuri de farmacii din țara noastră au înființat o nouă asociație, Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR). Aceasta își propune să...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat Declaraţia privind Planul de Acţiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (Stroke Action Plan for Europe). Documentul prevede...
Candidaţii care au luat între 807 şi 484 de puncte în sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat vor putea alege, în ordinea descrescătoare a...
Producătorul de medicamente Antibiotice Iași a obţinut finanțare pentru proiectul „Capacitate de producţie, ambalare şi depozitare produse sterile, soluţii şi topice”. Valoarea totală a...
Ministerul Sănătăţii a lansat, împreună cu Alianţa Universitară G6-UMF şi Asociaţia Local American Working Group (LAWG), Hub-ul de Inovaţie în Sănătate, în cadrul unui...
În lume, unul din patru oameni mor din cauza trombozei, adică formarea unui cheag de sânge care migrează apoi către o zonă vitală din...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va g[zdui, în perioada 17-18 mai 2023, cea de-a doua ediție a evenimentului UMF Cluj Technology...