Burse de o lună la Viena pentru medici din întreaga lume

Prin intermediul proiectului Vienna Open Medical Institute (Vienna OMI) medici din întreaga lume pot beneficia de o bursă de o lună ("observership")  în șase spitale din Viena. "Prin acest proiect dorim să promovăm transferul de cunoștințe medicale la cel mai înalt nivel", a explicat Wilhelm Marhold, directorul general al Uniunii Spitalelor din Viena (KAV).

Pe parcursul acestui "observership" de o lună medicii vor fi îndrumați de către un mentor, vor fi repartizați unui departament ce aparține specialității lor, vor participa la workshopuri, vor lua parte la discuții, conferințe precum și la consultații etc. Mese comune cu mentorii, accesul gratuit la biblioteca și "clubul medical" din incinta Societății Medicilor din Viena le vor da totodată bursierilor posibilitatea de a face schimb de experiențe cu colegii din Austria.

Vienna Open Medical Institute este un proiect comun al Uniunii Spitalelor din Viena (KAV), al American Austrian Foundation (AAF), al Universității de Medicină din Viena, al Academiei Austriece de Științe, al Societății Medicilor din Viena, cărora li s-a alăturat recent și Camera Medicilor din Viena. Printre cele șase spitale implicate în acest proiect se numără celebrul Spital General AKH, Spitalul Hietzing cu Centrul de Neurologie Rosenhügel, Spitalul Rudolfstiftung, Wilhelminenspital etc. Pe perioada acestui "observership" bursanților li se asigură cazarea precum și bani de buzunar și, în anumite cazuri, li se acoperă și costurile de transport. Mai multe detalii gasiți pe site-ul www.vienna-omi.at.

COMPRESS Romania - Biroul de reprezentare al Municipalității Vienei (www.compresspr.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published.