Comunicate Medicale

Revista MEDICA | MedicalNet.ro

May 10

Columna Medical Center a încheiat un parteneriat cu centrul de excelență în diagnosticarea și tratarea endometriozei EndoInstitute

Columna Medical Center, cel mai mare centru de reproducere umană asistată din România, a încheiat un parteneriat medical cu centrul de excelență în diagnosticarea și tratarea endometriozei EndoInstitute, cu scopul de a oferi pacientelor care suferă de această afecțiune acces la consultații cu specialiști experimentați în domeniu. Endometrioza este una dintre principalele cauze ale infertilității feminine, afectând circa 1 din 10 femei aflate la vârsta reproductivă.

Prin intermediul parteneriatului, fondatorul EndoInstitute – Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică – ginecologie, specializat în chirurgia endometriozei, va acorda lunar consultații de specialitate pacientelor în cadrul Columna Medical Center. Dr. Simedrea deține o experiență vastă în abordarea cazurilor de endometrioză, fiind cunoscut la nivel național pentru intervențiile chirurgicale ginecologice realizate în premieră.

“Deși este o patologie complexă și una dintre cauzele infertilității cu care multe femei se confruntă, endometrioza a fost, până nu demult, ignorată sau subevaluată în România, din pricina lipsei de specialiști și de informații corecte și complete. Prin acest parteneriat cu EndoInstitute ne dorim să formăm în cadrul Columna un sistem de management al endometriozei cu care să venim în sprijinul pacientelor, sistem care să includă de la surse de informare de specialitate, investigații, diagnosticare, până la recomandarea soluțiilor de tratament, personalizat pentru fiecare caz în parte. Astfel, putem susține pacientele în gestionarea acestei boli și obținerea sarcinii mult dorite. Suntem onorați de parteneriatul cu EndoInstitute și mândri că domnul doctor Simedrea ne-a ales drept parteneri“, a declarat Nicoleta Zamfir, CEO Columna Medical Center.

Endometrul este țesutul care căptușește uterul, iar endometrioza reprezintă creșterea anormală a celulelor endometriale în afara cavității uterine. Leziunile endometriale se pot regăsi peste tot în cavitatea pelvină, cum ar fi la nivelul ovarelor, al trompelor uterine, peritoneului, ligamentelor utero – sacrate, fundul sacului sau la nivelul pungii Douglas. Aproximativ 10% dintre femeile cu vârstă reproductivă sunt afectate de endometrioză, echivalând cu 176 de milioane de cazuri din întreaga lume. În România se apreciază că există în jur de 500.000 de femei care suferă de această boală în diverse stadii.

Frecvent diagnosticul este pus târziu, atunci când boala se află deja în stadiu avansat, deoarece simptomele sale nu sunt ușor de recunoscut de către medici și nici de către femei. Unul dintre cele mai frecvente semne îl reprezintă durerea pelvină, manifestată atât în timpul ciclului menstrual, cât și în alte perioade ale ciclului lunar.

Deși există mai multe teorii cu privire la mecanismele dezvoltării afecțiunii, cauzele sale sunt încă necunoscute. În ziua de astăzi nu există un test simplu care poate fi folosit pentru diagnosticarea endometriozei, însă există câteva investigații pe care medicul ginecolog le poate efectua sau recomanda: consultul ginecologic, ecografia transvaginală, RMN, analiza CA 125 – antigen tumoral. În prezent, cel mai eficient tratament este chirurgia laparoscopică.

Statistic, între 30% – 40% dintre femeile diagnosticate cu endometrioză se confruntă cu probleme de infertilitate, însă acest lucru nu înseamnă că nu vor putea rămâne însărcinate niciodată. Multe paciente au copii fără dificultate, iar multe altele pot rămâne însărcinate cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro.

Despre Columna Medical Center

Înființat în anul 2011, în București, Columna Medical Center este cel mai mare centru specializat în reproducere umană asistată din România, cu circa 1.000 de proceduri realizate anual. Clinica deține cea mai mare echipă de specialiști în domeniu (15 specialiști), având cea mai vastă experiență în FIV (peste 18 ani), și este singura din România care dispune de 4 embriologi seniori. Alături de tehnologia de ultimă generație și aplicând protocoalele internaționale în domeniu, echipa medicală asigură pacientelor o rată de succes a procedurilor la nivelul centrelor europene de renume. În cadrul Programului Național FIV/ET 2017, Columna Medical Center a obținut o rată de succes de 61%.

Leave a comment