Atâta știe, atâta face

Atunci când Antena 3, în mod particular domnul Gâdea, face o dezvăluire incendiară, procesul în sine seamănă destul de mult cu cel prin care o găină pestriță și cu gât golaș, răsfutută în cloacă de cocoși, rățoi, bibiloi și varani, anunță depunerea vreunui ou memorabil. Se cotcodăcește ca la apariția dihorului, se screme  și se răsscreme pentru ca în final, în locul unui produs de concepție cu caractere de ou de struț, să se constate o mogâldeață plină de găinaț, de care i-ar fi jenă și unei vrăbiuțe cufurite.

Cam așa fu și cu ”deconspirarea” activității de securist a lui Băsescu din anii 80.

A fost nevoie de mai puțin de câteva ore pentru ca veridicitatea și caracterul original al ”documentului exploziv” prin care fostul triton de Cotroceni, actualmente pensionar cu transaminazele crescute, să fie invalidate cu ușurință, fără spectroscopie de masă, cine știe ce operațiuni de matematică superioară sau ajutor divin, ci prin banala constatare a unor discordanțe în fondul și forma documentului.

Eu personal nu știu dacă Băsescu a fost sau nu colaborator al securității. Pe de altă parte cred, deși nu cu exactitate, că domnișoarele pe care le mai putem vedea în minijupe pe centură sug pula șoferilor.

Tot fără probe deci pot crede, în adâncuri, și că un comandant de navă de pe vremea lui Ceaușescu, marinar care ulterior s-a dovedit a fi miraculos de înarmat cu dosare politice și alte informații privilegiate despre oponenții politici, ar fi putut să ajute, pentru binele țării desigur, suspomenita organizație de patrioți din vremea lui Ceaușescu.

Bănuiesc toate acestea, dar nu m-aș apuca să le dau ca fapte sigure, de frica de a nu fi dat în judecată de centurista ajunsă respectabilă.

Cei de la televiziunea varanică nu au, se pare, aceleași scrupule ca și mine.

Presupun că dacă aș sta să editez pe computer un document secret intergalactic prin care să se arate că Traian Băsescu, nume de cod Klingonul, este de fapt un romulan sub acoperire, implicat în asasinarea lui Jon Snow și mâna dreaptă a lui Sauron, a doua zi acesta ar fi în prime time la Antena 3, subiect de urlete, ochi dați peste cap și țâțâieli ale corifeilor care se mai adună, în fapt de seară, să facă câte o sinteză.

Cineva, nu zic cine, om important dar care zilele acestea mănâncă arpacașul statului, le-o fi zis că scopul cel mai nobil al unei televiziuni și datoria sfântă a unui jurnalist este să arunce cu căcat în oponentul politic, fie că-l nimerește sau nu, în speranța că din izul acestuia va rămâne ceva în memoria olfactivă a tolomacilor care deschid televizorul.

Din păcate însă pentru anteniști Băsescu este mai obișnuit cu căcatul decât este tenia și dacă este să se organizeze un duel de tip ”în ciorapi să ne mirosim”, nu există om politic mai competent și mai relaxat decât el.

Mai mult, într-un context în care mult mai util pentru noi toți ar fi să îl uităm pe fostul președinte al dezbinării, mizeriei morale și recesiunii, iată că activitatea maniaco-tembelă a Antenei 3 ni-l readuce în prim plan și nu oricum, ci în calitate de nedreptățit. De om a cărui dreptate trebuie să i-o respecți, deși în sinea ta presupui oricum că nu a fost chiar virginal în interacțiile de centură cu securitatea.

Tărărea zi de zi a unei scăfârlii predominant goale este un impediment pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru niște ”ziariști” care, dacă tot manipulează,  ar trebui să manipuleze în direcția disconfortării unui personaj și nu în cea a reabilitării acestuia, a prilejuirii de noi discursuri politice și a negării unui trecut dubios prin simpla demontare a unui fals grosolan.

Dar fraza ”atâta știe, atâta face” este un motto taman bun de pus atât la intrarea în Antene cât și, în bandă, la fiecare emisiune a domnului Gâdea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.