Era aproape de ora prânzului când Bela termină de aranjat sprânceana stângă.
Practic era aproape gata, cea dreaptă nedându-i de obicei atât de mult de furcă. Sigur mai rămăseseră de terminat aplicarea fondului de ten, fardarea, conturarea genelor, cuantificarea rimelului şi definitivarea coafurii, dar, având în vedere că era deja epilată şi că Gaston o aştepta de numai o oră, era optimistă că va ajunge la întâlnire într-un interval de timp rezonabil.
Surorile sale se treziseră, aşa că mai avea doar vreo două ore disponibile până ce acestea vor urca să îi reamintească că şuviţele nu se potriveau, că machiajul este prea strident şi că Vuittonul ei puţea de la o poştă a fabrică de paporniţe tailandeză.
De când mama plecase cu stripperul, după pierderea ultimelor alegeri, relaţiile dintre surori erau destul de tensionate, fie numai pentru faptul că, deşi erau tustrele frumoase, frumuseţea surorilor mai mari era de un tip extrem de discret, interior, după cum le repeta mama, ca atare extrem de greu de sesizat de bărbaţii superficiali ai epocii.
Câtă vreme tatăl lor fusese senator faptul nu avusese vreo importanţă, existând în permanenţă un oarecare număr de tineri capabili a sesiza această susmenţionată drăgălăşenie a firii lor, dar cumva, de când se pierduseră alegerile, nemaivorbind de atacul balauresc al DNAului, aceştia dispăruseră din jurul fetelor ca veveriţele de lângă o vulpe flămândă.
Mai norocoasă, mezina continua să aibă aventuri şi întâlniri, ceea ce tensiona relaţiile dintre fete, mai ales că explicaţiile date acestui fenomen erau destul de diferite.
Lara şi Iona erau convinse că excesul de cochetărie, ţinutele prea decoltate şi calitatea superioară a emolienţilor folosiţi de Bela explicau această discrepanţă mai degrabă decât coroiala, aspectul interesant al privirii (vulgarizat de mezină ca fiind de fapt „şaşiu”) sau formele prea viguroase asupra cărora tot insista fata mai mică.
Uşa iatacului se deschise şi surorile intrară în budoarul Belei.
- Vezi că te aşteaptă prăpăditul ăla de două ore, observă Iona, învărtindu-şi ochiul mai leneş prin cameră. L- am ţinut noi de vorbă cât am putut, dar pare destul de agitat
- Eu nici nu înţeleg ce vezi la el, zău aşa, îşi băgă nasul de tapir în discuţie şi Lara. Nu este nimic de capul lui, are o conversaţie ternă şi monosilabică şi eu zic că nu e nici măcar frumos, oricât şi-ar gelui el barba.
- Ce-ţi veni soro, iar ţi-a tras ţeapă prietenul tău imaginar? Încearcă să nu te uiţi prea mult la el dacă vrei să mai rămână, contratacă Bela. Ce aveţi cu băiatul, e de neam bun, călăreşte un roib cu toate opţiunile pe el şi nu ciupeşte de fund de la prima întâlnire. Ce poţi cere mai mult unui cavaler?
- Oricum nu ştiu ce îţi trebuie ţie întâlnire astăzi. Pare că se întoarce tata. Cică a scris nu ştiu ce volum la mititica şi urmează să îi dea drumul, cel puţin asta bodogăneau ăştia pe la televizor.
- Şi ai timp să îi crezi? Crezi că Şuviţă Împărat o să îi dea drumul din ghearele vrăjitoarei Kove cu una cu două, după ce l-a porcăit în scandalul gondolelor toată campania electorală?
- Nu ştiu ce să zic, dar dacă vine o să îi cerem să ne ia şi nouă nişte straie mai de soi, ba să treacă şi pe la Sephora, că ne-am săturat de atâta ghinion cu bărbaţii.
- Fetelor, mai lăsaţi-mă în pace cu asta, v-am zis că ghinionul vostru este doar că oamenii au vedere tridimensională. Mergeţi naibii în Emirate că vă lasă să purtaţi iaşmalâc şi poate aveţi noroc pe acolo de vreunul mai încet la minte.
Plăcuta conversaţie ce se anunţa fu întreruptă de zgomotul uşii de la intrare.
- Cine eşti tu, puroi cu barbă, şi ce cauţi cu curul ăla ţepos în fotoliul meu? Tună vocea, nemodificată a senatorului
- Bună ziua, scuzaţi, domnule Pontovan. Mă numesc Gaston, o aştept pe fiica dumneavoastră să coboare şi cred că m-a furat somnul.
- Care fiică? Iona, Lara ? întrebă cu o urmă de speranţă în glas Pontovan.
- Nu, aia antropomorfă, Bela.
- Da, ce să zic, îmi cântă sufletul. Ştii ce e chestia aia jumate lemn jumate metal?
- Ce?
- Chestia aia dreptunghiulară, ca o discontinuitate în zid
- ???
- Fără de care ţi- ai vedea calul, cu care, a propos, semeni ca două căcăreze ale aceluiaşi berbec
- Uşa.
- Da, că bine îi zici. Ia vezi dacă scărţăie când funcţionează şi mai ales cum arată de la peste un kilometru
- Dar Bela ...
- Bela, dar fără coaie, sau iei viteză, cu coaiele la locul lor?
- Mă scuzaţi domnule se...
- Tot aici eşti?
Când fetele coborâră scara Pontovan se legăna pansantiv în fotoliu şi afară se stingea treptat galopul calului.
- Tatăăă, răsunară în cor atât vocea cristalină a Belei, cât şi nechezatul Ionei şi scârţâitul ascuţit al Larei. Ai scăpat !
- Mi-au dat drumul, ce să facă. Au înţeles în fine că a fost o eroare judiciară. Mă rog, m-a costat ceva, dar au înţeles.
- Ne-a fost dor tată. Mai ales că mama a plecat să se regăsească şi cu conturile blocate...
- Eh, mai avem conturile off shore din Împărăţia Verde, acţiunile la fabrica de baghete magice, nu stăm rău. Ziceam că v-aţi măritat până acum.
- Eu, mie nu îmi trebuie bărbat, bâgui Iona. M-am lămurit, sunt prea păroşi, miros urât şi doresc toţi acelaşi lucru
- Da, să – ţi laşi părul în faţă, murmură Bela
- Eu am avut câteva oferte serioase, spuse un pic cam prea repede Lara, dar mă tem că inima mea este încă o fortăreaţă încă necucerită
- Da, dar din păcate amplasată exact lângă leprozerie, completă la rândul ei Bela
- Şi tu Bela, nu îmi zi că fortăreaţa ta mai are uşile etanşe, glumi senatorul
- Nici una, tată, dar nimic serios. A propos unde este Gaston?
- Cine? A urangutanul ăla cu cercel în ureche? L-am pus să dea o raită să verifice dacă pământul este rotund. Nu îmi plăcea, tu fato meriţi măcar un cavaler adevărat, nu te pot lăsa să studiezi primatele.
- Da? Mie îmi plăcea...
- Anyway, uite care e treaba. Mi-au dat ăştia drumul aseară, dar nu mai era nici o caleaşcă până mâine aşa că am luat-o pe jos. Proastă idee, dar mă săturasem de zidurile alea aşa că am luat-o la pas. Cred că m-am rătăcit la un moment dat pentru că, atunci când nu am mai văzut panourile cu „aici sunt galbenii dumneavoastră”, am realizat că nu mai sunt pe autostradă, ci am ieşit în coclauri. Noroc că am dat de un castel. Supercastel, cu vedere la lac, ponton, mansardat, cu foişor, mă rog, ce aveam şi noi în plan dacă nu fura Şuviţă alegerile. Am bătut la poartă şi am fost primit de stăpân, un baron local fără notorietate la nivel naţional, dar destul de bazat. Om de încredere în partid, şeful la toate consiliile din comitat şi titularul contractului de bătucire al drumurilor din zonă. Un om deosebit. M-a ţinut la el toată noaptea, numai pe JB şi caviar, numai că, după ce s-a culcat a fost un mic incident. Ştiţi mica mea problemă psihologică, cea care m-a făcut să intru de altfel în politică, nu?
- Cleptomania? Întrebă Lara
- Mda, aia. Eh, am avut ghinion şi m-a prins când îi răscoleam prin sertare. Acuma omul avea dreptate să se enerveze, dar nu cred că avea dreptate în ce povestea el de ţăruşi încinşi, gârbaci şi cur, aşa că i-am promis, oarecum, că o să îi trimit pe una din voi să îl ia de bărbat.
- Eu ! Eu ! se auziră simultan vocile Larei şi Ionei.
- Da cum de nu era însurat? observă temătoare Bela
- Să zicem că unele mici detalii ale aspectului său fizic sunt uşor neconvenţionale, explică, un pic prea repede, Pontovan. Oricum, nu contează, a zis că dacă nu ajunge una din voi până diseară la castel îl trimite pe Alioşa, recuperatorul lui uzbec, să planteze panseluţe pe curul meu, deşi am încercat să îl asigur că strică probabil răsadurile acolo. Aşa că fetelor, nu avem de ales... Cum facem, tragem la sorţi sau o luăm în ordinea vârstei?
Bestilă se aranja cu grijă pentru întâlnirea pe care, nu se îndoia, senatorul avea să o onoreze.
Cu o seară înainte mica demonstraţie a lui Alioşa de dezrăsucire a coarnelor berbecului fusese destul de convingătoare, dacă ar fi să se fi luat după clănţănitul de castaniete al gurii lui Pontovan.
Aparatul de ras ocolea cu grija şi îndemânarea unui pilot cu experienţă numeroşii negi şi veruci de pe faţă, încercând să dibuiască smocurile de păr de-o parte şi de alta ale cicatricii şi reuşind într-o oarecare măsură. Părul fusese prins cu grijă într-o codiţă cochetă, scurgându-se ca o cascadă de la polul cel mai decliv al cheliei până la umeri, făcând un unghi greu sesizabil de departe cu coloana uşor scoliotică. Îşi tunsese cu grijă sprâncenele, atât cele de la ochiul bun cât şi pe celelaltă şi pieptănase cu cochetărie smocurile de păr din urechi. Dinţii din faţă jos, singurii, sclipeau de albeaţă, făcând un contrast cochet cu vârful limbii, mereu în tentativă de a evada din celula prea strâmtă a gurii.
„Da, arăt bine” constată el atunci când îşi trase redingota aurie, perfect asortată cu ciorapii sclipitori de sub pantalonii poate un pic cam scurţi. Nimic ce o cămaşă siclam, de firmă, nu ar ascunde şi alesese special această culoare din respect pentru pantofii de gală, portocalii.
„Dacă nici eu nu sunt gigolo, atunci le-a pierit sămânţa” cugetă el atunci când, în sfârşit, coborî să deschidă uşa, care suna de câteva minute.
Lara era şi ea cocheţică. Un machiaj inteligent ales reuşea, la lumină frontală, să atenueze nasul puternic şi decolteul era atât de adânc încât un bun observator ar fi putut zări zona de inserţie a sânilor, sprijiniţi de corset. Ţinuta era sfielnică şi totuşi îndrăzneaţă, ca şi fata, care ţâşni brusc în antreu, ţipând
- Nu mă viola, sau măcar dă-mi un gin tonic înainte !
- Mai degrabă mi-aş viola iapa. Cine eşti tu, cercopitecule?
- Sunt fata lui Pontovan, Lara. Zicea tata că ai decis să îi dai drumul ca să beneficiezi de nurii mei, ştrulubaticule
- Mai mulţi nuri are el, ce dracu la voi s-au scos oglinzile în afara legii? Serios, e la mişto? Sunt la „Camera ascunsă”?
- Nu, omule, sunt Lara, fata senatorului.
- Oi fi, dar eu am zis că mi-o trimite pe aia fără branhii. Nu te supăra dar tu eşti la frontierele chirurgiei estetice şi tare mă tem că nu ai primi viză de intrare. Spune-i lui taică-tău să trimită, dacă are, vreo fată zămislită cu o femeie şi nu cine ştie ce coş o fi primit de la grădina zoologică. Alioşaaaa ! Avem probleme.
Ajunsă acasă Lara încerca să îi explice senatorului:
- Tată eu am fost cât se poate de aranjată şi de drăguţă. Îmi luasem şi poşetuţa aia argintie, eram cu balerinii noi şi nu mă rujasem excesiv. Cred că omul este de fapt misogin, asta e, urăşte femeile, de m-a putut izgoni. Sau homosexual. A zis să o trimiţi pe Iona.
A doua seară Bestilă nu mai era la fel de cochet. Deschise totuşi uşa, numai şi numai ca să o constate, proptită în sonerie ca o orcă eşuată pe o plajă, pe Iona.
- Ho, nu mai suna aşa că nu e cofetărie aici... Cine eşti ?
- Iona, fata lui Pontovan. Am venit la violat, dar să ştii că sunt fată mare, nu am de gând să mă las şi oricum trebuie să îmi dai în prealabil o floare
- Floare? Mănânci şi salată deci? Şi despre ce violat vorbeşti că dacă nu ai vorbi din când în când nu aş putea găsi nici locul ...
- Mi-a spus tata să vin, am venit, acuma fă-ţi poftele cu mine, ce să fac
- Ce pofte, femeie, că se curbează lumina când trece pe lângă tine. Dacă mai faci un pas spre mine intru în atmosferă. Şi zi-mi ce ai la ochi?
- Mascara Guerlain
- Mai bine puneai o mască obişnuită. Vezi cu vreunul ?
- Mda
- Uite atunci, acolo e poarta şi zi-i lui tac-tu că, după ce termină de rupt lemnele de foc cu caratele, îl trimit pe Alioşa la el.
Trecuse o săptămână de când se mutase Bela.
Alioşa se dovedise un om neplăcut, dar în felul lui convingător.
Uşor deviant din punct de vedere sexual, dar fusese şi vina lui Gaston, care sărise cu cavalerismul său caracteristic să o apere; cine ar fi crezut că mişcările de wado kai aplicate uzbecului ar fi reuşit să trezească în acesta atâta pasiune. Fapt este că, după aceea, influenţat şi de usturimea dosnică de care se tot plângea Gaston, Pontovan a ajutat cu mâna lui la împachetarea lucrurilor Belei.
Nu putea uita mica gafă pe care o făcuse atunci când Bestilă îi deschisese uşa şi, deşi se clarificaseră între timp că nu nimerise la Grădina Zoologică, ceva îi spunea că egoul omului ar fi putut avea de suferit, oricât a insistat ea că de fapt gorilele au ceva sexy şi că îngrijitorul la care se referise este valetul.
Bestilă părea la fel de atras de ea ca orice alt bărbat pe care îl cunoscuse.
Nu o violase, deşi încercase în prima zi; un anume chicotit însă, în momentul în care acesta îşi dezbrăcase chiloţii cu picăţele determinase adormirea subită a şopărliţei ce părea a foşgăi prin lanul de mărar exhibat (sau cum îi plăcea el să o alinte – dragonul care scuipă pârjol).
Ulterior, înţelegând cu cine are de-a face, Bestilă schimbase abordarea.
Unul din secretele lui ascunse, fără îndoială vreun blestem de la o zână misandră, îi făcuse dragonul extrem de sensibil la chicotitul feminin, practic o biată unealtă folositoare doar la eliminarea excesului de bere.
Ca atare omul decisese să rupă blestemul, fiind convins că numai un sărut ar putea elibera dihania din lanţurile invizibile în care era ţintuită.
Cum Bela nu se grăbea cu sărutul, în ciuda a proposurilor subtile, Bestilă devenise un bun ascultător, aproape la fel de bun pe cât era Bela de talentată la vorbit.
Aştepta cu orele ca femeia să îşi termine toaleta, adesea numai şi numai ca ea să înceapă demachierea.
Ştia că este de vină încă dinainte de a înţelege pentru ce anume şi se obişnuise să poarte haine de firmă în culori închise, ciorapi asortaţi, cămăşi cu rever şi ac de cravată.
Gătea, îi făcea ceai cald şi ajunsese să fie expert în absorbante, ojă şi fond de ten. Ieşea din ce în ce mai rar cu băieţii şi asta doar dacă nu era concert de harpă, expoziţie de ceramică, vernisaj de artă modernă sau zi de mambo la sală.
Îl concediase pe Alioşa din motiv de căutătură obraznică şi ratase pănă şi meciul cu reprezentativa Mordor, toate numai şi numai pentru a-i demonstra iubitei că merită acel sărut pe fruntea balaurului adormit.
Dar de fiecare dată când venea vremea de violat, de fiecare dată când lenjeria zbura pe ferestre şi reptila începea să dea semne de viaţă, chicotitul Belei se prăvălea asupra ei ca o ninsoare de primăvară pe un ghiocel mult prea fraged.
De-abia după 3 luni Bestilă şi-a dat seama că ceva mergea foarte prost.
Era, ca de obicei, la coadă la farmacie să cumpere nişte creme (de mâini, de ochi, de noapte, de zi şi cu gălbenele) când realiză brusc că nu mai vrea acasă. Că îi este dor de mahmureala dimineţilor de după meci, că nu a mai pus mâna pe zaruri de anul trecut şi că, dacă mai coboară o dată capacul la toaletă, va înebuni.
Un plan malefic îi încolţi în cap...
- Dragă Bela, uite la ce m-am gândit eu
- Mda, gânditul e punctul tău forte... Ai luat totuşi un Algocalmin, preventiv, sper
- Aşa e dragă. Uite ce zic eu... Presupun că nu te-ai răzgândit în ce priveşte ciufulitul balaurului ?
- Nu pun eu buzele pe guşterul ăla nici să curgă din el miere
- Mda, aşa bănuiam şi eu. Uite însă ce zic... Ţie nu ţi-e dor de tac-tu? Că nu cred că este corect să te ţin aici numai pentru mine şi alţii să nu se bucure de radierea ta
- Ce să caut la tata... După ce mi-am lăsat reputaţia aici, Gaston şi-a lăsat virginitatea în făcăleţul lui Alioşa, ce mă mai aşteaptă pe mine acolo ?
- Eh, nu e chiar aşa... În primul rând tu eşti o femeie elevată, de idei, mult deasupra taclalelor lumii. În al doilea rând tu eşti o încântare şi o bucurie pentru privilegiaţii care ajung să te cunoască. Şi nu în ultimul rând simt că ai nevoie de un pic de spaţiu, pe care poate eu nu ţi-l pot oferi întotdeauna.
- Lasă măi prostiile. Mi-e bine aici. Mai bine zi-mi, sper că nu ai uitat să îmi iei şi o forfecuţă de la farmacie.
- Nu aveau, dar mai caut. Dar zi, puiule, serios, ce zici, du-te până la ai tăi, mai vezi ce simţi acolo, şi dacă vrei să te întorci te aştept, nu-ţi fă griji.
Discuţia dură câteva zile, dar într-un final Bela acceptă că nu este o idee atât de proastă. Mai ales că, în graba plecării, când cu Alioşa, îşi uitase moaţele, ursuleţul şi trusa de manichiură acasă.
A doua zi fiecare cu treaba lui.
Bela pe drum, cu cadouri pentru cei dragi şi cu veştile bune.
Bestilă cu lăcătuşul să schimbe iala şi pe seară la pet shop, să cumpere dobermani.
Reunirea cu familia a fost emoţională.
Pontovan fusese numit din nou baron local şi contractele reîncepuseră a apare aşa că vila era plină de admiratori şi curtezani ale fetelor mai mari.
Gaston părea un pic rigid, deşi nu atât de rigid pe cât fusese în ziua plecării şi se dovedise un pic prea imaginativ în momentele în care şi-a dat cu presupusul în ce priveşte programul Belei în lunile care trecuseră, ca să fie iertat.
Mama, doamna Pontovan hotărâse, a doua zi după numire, să îi mai dea soţului ei o şansă şi ea a fost cea care, după o săptămână de vizită, i- a sugerat fetei să se întoarcă la bărbatul ei
- Bela, draga mea, eu zic că e momentul să te întorci la Bestilă; poate că e momentul să lucrezi un pic la relaţie, că din ce îmi zici pare o persoană cu multe atuuri
- Da, mamă, nu este, dacă fac abstracţie de miros, aspect, intelect, voce şi apucături, un om rău, dar are o obsesie cu pupatul şerpişorului său narcoleptic
- Ce să zic, fata mea, de parcă până acuma nu ai mai suflat în lighioană; nu fi fraieră, nu mai pui mâna pe aşa prostănac cu ventil, ascultă-mă pe mine
Semnificativa discuţie fu întreruptă de strigătul fetelor mari de jos
- Mamă, Bela veniţi repede, este Bestilă la televizor
Coborâră degrabă, numai şi numai pentru a vedea ultimele imagini ale reportajului, arătându-l pe Bestilă căzut printre răsadurile de trandafiri din curtea castelului, aparent nemişcat.
- Reporterul zice că, de când a fost părăsit de Bela şi în lipsa unui sărut din dragoste adevărată, omul agonizează. Că de fapt şi de drept acel sărut ar elibera din străfundurile lui un prinţ roşcovan, de mult prea multă vreme ascuns, capabil de vitejie dar mai ales de dragoste.
La auzul cuvântului „prinţ”, dar mai ales „roşcovan” Bela se năpusti în caleaşcă şi, câteva ore mai târziu era în faţa castelului, privind uşor temătoare la cei doi Huskies care o mârâiau prin gard.
- Bestilă, Bestilă, am venit... Te-am ales ... Sunt gata să eliberez roşcovanul, de o fi să-l mozolesc o oră. Zi-mi că n-ai murit !
- Bela... Bela... Bela şi mai cum? Se auzi, împleticită, dintre răsaduri, vocea beţivului
- Bela, iubita ta; fata lui Pontovan
- Cred că mă confundaţi domnişoară, eu nu sunt Bestilă, nu trag să mor şi nu am cheia de la poartă. Lăsaţi că vă chem eu când o găsesc, staţi zilele astea pe lângă telefon, pa
De-abia spre seară a înţeles Bela că omul vorbea serios.