Frunzele de buruiană se transformau cu repeziciune, sub privirea raţelor flămânde, în mic dejun sub acţiunea mâinilor vrednice ale Cenuşăresei. Fata se grăbea acum când din casă puternicile zgomote de expectoraţie o preveneau că mama sa vitregă, doamna Atodiresei se trezise, astfel că urma în scurt timp să iasă prin curte.
Treaba era aproape gata. Cu un pic de noroc posibil ca mama vitregă nici să nu bage de seamă că, urmare a evenimentelor din noaptea trecută, fata se sculase un pic prea târziu.
- Iar e ăsta mangă, se auzi vocea stridentă a mamei vitrege din odaie. Cenuşăreasoo !
- Da, maman, răspunse fata
- Zi, fato, azi de dimineaţă când te-ai trezit, tac-tu era acasă?
- Da, mamă, când m-am trezit era lângă patul tău şi te admira în tăcere. A trebuit să trag de el să se culce, exageră un pic fata
Adevărul este că pe undeva aşa şi era; când, noaptea trecută, ajunsese în fine îl găsise într-adevăr pe tatăl său la capul patului soţiei sale şi, numai după vreo 10 minute de rugăminţi în surdină, acesta lăsase din mână toporişca şi se întorsese la ţuica lui.
- Bă ce mai minţiţi voi unul pentru altul. Beţiv nenorocit, cu cine am ajuns eu să îmi împart zilele, după ce am fost a treia la concursul de miss frumuseţe din Tecuci. Mama lui de alcoolist, mi-a mâncat zilele.
„Se ţineau astfel de concursuri în perioada războiului de independenţă?” ricană în sinea ei fata şi trecu fără vorbă să pornească cafeaua, necesară mamei şi surorilor ei vitrege.
Privi îndelung apa pusă pe foc, încercând să rememoreze întâmplările şi şansa deosebită pe care părea că le întâlnise în noaptea precedentă, după ce se furişase, ca de obicei, pe fereastră să meargă la clubul în care se relaxa de obicei după o zi de muncă.
Şi-l amintea de parcă ar fi fost în faţa lui, cu barba crescându-i dezordonat, ochelarii de soare cu reflexe cenuşii şi pălărioara roşie, perfect asortată cu cămaşa cadrilată, ieşindu-i din pantalonii de firmă, de aceeaşi culoare vie ca şi fulărelul.
Ar fi fost greu să îl ignore, cum de altfel nu îl ignorau nici fraţii Adomniţei
- Vezi, beizadea, că oamenii mai şi mănâncă aici, începuse cel mai mare, Răducu, după ce îi împrumutase un pic pălăria.
- Trebuie că eşti din Bucureşti, completă mezinul, Gheorghe.
- Ce aveţi măi ţăranilor cu mine, îngăimă arătarea hirsută, încercând fără succes să recupereze ochelarii din mâna lui Ghiţă
- Ne ustură ochii de când, exagerând, ai intrat aici
- Şi crede-ne, am mai văzut urâţi la viaţa noastră
- Băi, plugari în pauza de mămăligă ce sunteţi, eu sunt hipster. Hipster, dacă nu ştiţi ce e aia, adică tot ce are universul ăsta mai bun, în materie de bărbaţi frumoşi, să ofere femeilor recunoscătoare
- Da, visul oricărei muieri cu miopie progresivă, observă Gheorghe în timp ce îi amesteca hipsterului băutura cu degetul
- Cum te cheamă arătare, să ştim ce scriem pe cruce, completă Răducu, a cărui răbdare se apropia de sfârşit cu mai multă repeziciune decât cea a unui critic literar citind o epigramă despre critici literari
- Dacă trebuie să ştiţi eu sunt Merlin, Zână Merlin, sunt DJ de Dorobanţi, arbitru al eleganţei şi am ajuns în fundătura asta surprinzător de locuită ca să prezidez concursul de frumuseţe de mâine de la balul prefectului. Nu cred că majestatea sa va fi teribil de încântată de ce faceţi domniile voastre în acest moment cu cămaşa mea.
Lucrurile ajunseseră destul de departe, gândi Cenuşăreasa. Nu era corect ca un om de calibrul lui Merlin, cu o misiune atât de nobilă a doua zi, să sufere o secundă mai mult această agresiune permanentă a zurbagiilor.
- Ce aveţi cu omul, bulamacilor ? interveni ea. Credeţi că voi rezistaţi prea bine la căutătura femeii cu vederea normală?
- El? E de gen masculin vrei să zici?
- Ne distram şi noi, ştii cât de rar trece circul prin părţile astea, completă şi Răducu
- Da ce vi s-a acrit ţuica în pet de nu găsiţi altceva de făcut? Lăsaţi omul să-şi pună la loc pantalonii, că nu cred că vreţi să explicaţi mâine prefectului de ce preşedintele balului este atât de galeş.
Era ceva de bun simţ în observaţiile Cenuşăresei, aşa că mormăind băieţii puseră fularul peste urechile lui Merlin şi se retraseră să continue degustarea deliciosului carcalete de rachiu de vin şi ţuică de prune din pahare.
- Vă rămân îndatorat, nobilă domnişoară, îi mulţumi hipsterul, pe măsură ce cu mişcări febrile îşi recompunea ţinuta falnică de dinainte. Chiar îndatorat, dacă mă gândesc că începusem să îmi pierd răbdarea şi, dacă ar fi continuat cu mitocăniile, profitând de cunoştinţele mele avansate de karate, probabil că i-aş fi omorât pe cei doi.
- Pentru nimic. Deci aşa, eşti mahăr la balul de mâine.
- Da. Practic eu o să aleg regina frumuseţii.
- Mi-ar place să merg şi eu. Dar uite, nu am nimic de îmbrăcat şi mai ales e foarte greu să găsesc încălţămintea potrivită.
- Dar cât porţi? se interesă bărbatul, scrutând fugar la pantofii, de mărimea şi forma unei şalupe, din picioare domniţei.
- Nu ştiu, toţi cizmarii se feresc să mi-o spună şi la mall magazinele de pantofi au un ordin de restricţie în ce mă priveşte.
- Păi te-aş putea ajuta. Sunt un adevărat magician în ce priveşte gătelile şi hainele hip. Prinţesă te fac, dar pentru asta trebuie lucrat la baghetă.
- La baghetă zici... Şi ce face bagheta exact?
- Păi dacă eşti interesată o să te iniţiez, nu-ţi fă griji. O dată bagheta magică pornită o descântăm frumos, în sus, în jos, suflăm de câteva ori în ea, o plesnim, îi dăm nişte bobârnace şi nu numai că om găsi straie de prinţese în locul bulendrelor alea, dar simt că undeva, prin rafturile Dolce Gabana s-or găsi şi nişte conduri de transexual pentru tine.
- Să ştii că sunt interesată. Numai că, din experienţă zic, mai întâi condurii şi pe urmă bagheta. Că sunt păţită.
- Bine drăguţo. Trec mâine să te iau atunci, cu limuzina mea. Şi dacă reuşeşti să goleşti bagheta de toată magia nu m-ar mira să ieşi chiar miss mâine seară
- Să ştii că asta ar fi bine, măcar ca să le văd mutrele antipaticelor alea când m-or vedea cu tiara.
- Pe mâine, atunci, păpuşo.
„Ce bine că am ieşit aseară” îşi continuă Cenuşăreasa reveria, fără a băga de seamă cafeaua umflată ce da în foc.
- Ce ai, fă, eşti autistă? Vezi că e gata cafeaua şi cred că Moni şi Clara o aşteaptă, se auzi vocea stridentă a mamei vitrege. Hai, fă bine şi du-le-o la pat, cu o gustare uşoară, că azi e zi mare pentru ele; precis una din ele se întoarce diseara cu tiara de miss acasă, mânca-le-ar mama de frumoase şi deştepte. Os din osul meu.
Moni şi Clara făcuseră într-adevăr ochi şi butonau febrile la iphoneuri.
- Ia uite fată ce bine o zice ăsta: „Nu începe prost o zi dacă poţi să o începi bine”. Profund şi adevărat, nu crezi Moni?
- Aşa este. Simt că mă îmbogăţesc spiritual de fiecare dată când deschid facebookul. Pot să îi dau share?
- Da, dar numai dacă îmi dai tag. Ce zici, cum o să fie la bal diseară?
- Eu zic că mama are dreptate. Noi suntem într-adevăr cele mai frumoase. M-am gândit că într-adevăr, faţă de celelalte candidate noi avem multă frumuseţe naturală, mustind din interior.
- Aşa este. A propos, îmi dai şi mie genele alea false? Şi la ce oră e coaforul?
- La prânz. După cosmetică. Unghiile de-abia după aia.
- Şi mă ajuţi un pic la machiaj pe urmă, nu?
- Sigur că da... A, Cenuşăreaso, bună dimineaţa. Ce zici, îi dăm gata diseară pe toţi, nu?
- Depinde. Mai vin şi alte femei?
- Hai nu fi răutăcioasă. La urma urmei să ştii că este mai bine de tine că te protejează mama. Nu îţi dai seama cât de dezumanizant va fi pentru noi să păşim pe scenă, ca nişte obiecte sexuale strălucitoare şi dezirabile, despuiate de privirile celor din jur. Sincer o facem doar pentru mama.
- Nici eu nu m-aş fi expus la această deşertăciune dacă nu ar fi ea, observă şi Clara. Altfel mă cunoşti cum sunt – „Comorile sufletului nu încap în sipete” după cum a zis nemuritorul Coehlo... Sau era Cioran?
- Eu tot nu înţeleg de ce nu mă lasă şi pe mine să merg. Încep să cred că atitudinea ei face diferenţă între voi, fiicele ei bune, şi mine.
- Mie mi-ar fi jenă de asemenea gânduri vinovate. Mai bine dă un pic încoace cafeluţa şi pâinea aia prăjită şi du-te, te rog, să vezi dacă maşina porneşte. Plecăm la coafor.
Se lăsase seara şi Cenuşăreasa era singură în bătătură. Mama şi surorile ei vitrege luaseră maşina şi erau deja la bal iar tatăl plecase la cârciumă. Părul aproape se uscase şi tocmai îşi retuşa un pic buzele când limuzina lui Zână opri în faţa curţii.
- Am zis că îmi tragi ţeapă, atât de mult timp ţi-a luat, observă iritată fata
- Nu mă cunoşti, se pare, replică Merlin. Dar a durat, mai ales cu condurii. De fapt nici nu am găsit conduri, am modificat nişte balerini
- Fără conduri? Ce bal e ăsta, fără conduri?
- Draga mea, am încercat. Primul cizmar mi-a spus că nu se apucă el de traforaj doar pentru că am eu fetişuri cu Yeti, al doilea a spus că te poate ajuta dacă renunţi la degetul mare şi al treilea m-a trimis la un magazin de caiac-canoe. Noroc cu un prieten care mi-a spus că de fapt condurii sunt doar nişte balerini ceva mai scumpi şi că, dacă găsesc unii străvezii nu o să vadă nimeni diferenţa.
- Şi dacă îţi iei singur la bobârnace bagheta crezi că o să vezi diferenţa? Unde sunt condurii mei?
- Ăştia sunt, alţii nu are tata. Or mai fi prin locurile mai neumblate ale Apeninilor vreun meşter italian capabil să facă conduri pe măsura ta, nu zic nu, dar în scurtul răgaz avut la dispoziţie nu se putea face mai mult, spuse omul cu sinceritate, scoţând cu dificultate din portbagaj o pereche de încălţări destul de prezentabile.
- Bine, asta e. Mă duc să mă îmbrac.
- Da. Vezi însă că mai e o chestiuţă. Eu pe la 12 noaptea trebuie să o iau din loc, că este o reuniune importantă a hipsterilor la Fratelli. Sunt din comitetul de organizare şi trebuie să ajung devreme. Acuma cu balercile astea, pardon condureii, nu este problemă, dar rochiţa trebuie dusă înapoi. Aşa că, după ce bate ceasul, o iei din loc
- Am înţeles. Ştii însă că, atunci când îţi zicea că eşti special, mă-ta te cam trombonea, nu?
- Asta e situaţia. Hai, acum trecem la bagheţică?
- După ce mă văd în oglindă.
Prefectul era mulţumit de reuşita balului.
Arătarea din Bucureşti organizase destul de bine şi, deşi un pic nedumeriţi de ceea ce li se prezentase ca fiind muzică house, o dată butoaiele de ţuică cepuite, flăcăii intraseră, în ciuda protestelor hipsterului, la horă. Domnişoarele îşi etalau ţinutele de gală, eclipsând pe undeva treningurile nou nouţe ale prinţilor şi toată lumea se simţea bine, fapt esenţial în preziua alegerilor. Frumos rânduite, la ieşire, găleţile de partid, încărcate cu kilul de făină, punga de pui de la „Agricola”, bricheta cu inscripţia lui şi sticla de ulei îi aşteptau pe petrecăreţi.
Concursul de miss crease o uşoară vânzoleală. Cele 5 finaliste păşiseră prin covorul de coji de seminţe cu mândrie şi încredere şi fuseseră testate cu competenţă pentru farmec şi prezenţă de spirit în câteva din probele tradiţionale ale zonei – datul din ţâţe, elicea, purtatul petului pe creştet sau şpagatul. Fermecaţi de talentul fetelor, mai ales talentul la „elice” al celor două surori Atodiresei mulţimea le-a scandat minute în şir numele, fiind nevoie de un nou butoi de palincă pentru a-i calma atunci când, la final Merlin a anunţat că victorioasă „după o matură chibzuinţă a juriului” a ieşit necunoscuta cu picioare mari, domnişoara C.
Fata era frumoasă observă prefectul şi, cu îndrăzneala lui caracteristică, îşi prezentă şi el omagiile
- Sărut mâna domnişoară. Sunt Linte Vangheliţă, prefectul acestui judeţ şi mă bucur că aţi ales să onoraţi micul meu bal cu participarea dumneavoastră strălucitoare.
- Şi eu sunt onorată de a fi participat, domnule prefect.
- Pentru tine nu sunt nici „domnule prefect”, nici „domnul Linte Vangheliţă”. Mi-ar plăcea să îmi spui simplu, Marean. Servitorul dumneavoastră
- Încântată, Mareane. Frumos bal, păcat că nu sunt mai multe.
- O dată la patru ani, mai des în caz de anticipate. Cu ce te ocupi frumoasa mea?
- Sunt momentan între joburi; oscilez între secretară de politician sau vedetă PROTV, nu mi-am găsit cu adevărat vocaţia, sinceră să fiu.
- Păi, ce potriveală, chiar caut zilele astea pe cineva
- Nici nu m-am gândit la asta. Mult de muncit?
- Mult, da frumos. Da am văzut pe scenă, la probe, că te-ai descurca.
- Nu trebuie experienţă mai multă?
- Nu ar strica, dar cum nimeni nu se naşte învăţat sunt convins că vom recupera cu repeziciune. Eşti deci interesată?
Cenuşăreasa nu mai apucă să răspundă pentru că ceasul din perete începu să bată miezul nopţii. Fără un cuvânt în plus o luă grăbită, din faţa unui Linte Vangheliţă uimit, pe scări, împleticindu-se în balerini, până ce unul, cel drept, ceva mai butucănos i se desprinse din picior. La capătul scării Zână deja o aştepta, nerăbdător cu maşina pornind şi indexul bătând nervos tictacul pe ceas.
Fusese la un pas să fie descoperită, se gândi ea pe bancheta din spate a maşinii în timp ce se dezbrăca de rochia Armani cu ochii la tiara care strălucea alături.
- Ce mizerie, comenta a doua zi, la micul dejun doamna Atodiresei, scrutându-şi soţul care îşi sorbea tăcut cafeaua
- Nu am mai văzut atâta nedreptate vreodată, completă Clara.
- Mă ţine şi acuma curul de la „elice”, observă şi Moni.
- Cred că a fost cea mai frumoasă „elice” din ultimii ani, şi boul ăla cu fulăraş o alege pe girafa aia în cizme, îşi vărsă năduful şi mama
- Da uite ce scriu ăştia aici în gazetă, interveni tatăl. „Domnul Marean Linte Vangheliţă o roagă pe misterioasa domnişoară C, regina farmecului şi frumuseţii de noaptea trecută, să revină pentru ocuparea poziţiei de assistant manager de la prefectură”. Ce a făcut aia, a plecat?
- Da, cică l-a lăsat pe Linte cu ochii în soare şi a zbughit-o pe uşă. E ăla înnebunit, că cică o plăcea pe fată, deşi nu ştiu cât de beat era de fapt, că se zice că nici nu ştie cum mai arată.
- Păi cum o să o recunoască?
- Cică i-a scăpat dromaderei o copită cînd se tira şi urmează să o recunoască după lăboşer dacă apare.
- Păi şi ce ziceţi fetelor, nu vă încercaţi norocul? Că nu e rău un job la prefectură, măcar până vă măritaţi vreuna, observă, practic, tatăl.
- Păi n-ar fi rău, nemaivorbind că dobitocul ăla pare amorezat, dar cum dracu să se potrivească picioruşele noastre cu cogeamitea tren de aterizare? accentuă Moni evidenţa.
- Păi are tata nişte idei. Băgaţi nişte sare în voi, adu fă, Cenuşăreaso, scrumbiile alea aici, şi s-or umfla singure.
- Ştiu eu dacă o să meargă?
- Mai puneţi şi nişte jambiere strânse, şi staţi toată ziua în picioare. Hai, ce aveţi de pierdut. Luaţi-o şi pe Cenuşăreasă să vă ajute.
Efectele ideii tatălui păreau să dea roade, constatară fetele la intrarea în sediul prefecturii contemplându-şi picioarele din ce în ce mai butucănoase. Pare însă că ideea nu era originală, judecând după numărul mare de femei, cu picioarele în grade diferite de edemaţiere, aflate la coadă. Un funcţionar plictisit trecea de la una la alta târând opinca şi, dezamăgite, femeile plecau una după alta după ce, se dovedea că aceasta ar fi acomodat cu uşurinţă ambele picioare. Nu existau monturi, şosete sau unghii care să nu încapă în balerini cu uşurinţa unui canar în colivie.
Dezamăgite, dădură să plece când vocea gravă a prefectului rupse tăcerea
- Dar tu, cea din spate de ce nu încerci conduraşul?
- Cine, eu? Făcu Cenuşăreasa pe nevinovata
- Te rog frumos, că îmi pari cunoscută.
O linişte de mormânt se lăsă când fata se aplecă asupra încălţărilor. Funcţionarul făcu ochii mari, prefectul ţâţâi şi dete din cap şi fetele Atodiresei pufniră în râs.
- Mda, sunt prea mici, nu mă încap, observă cu jumate de voce mezina.