În esența lui bărbatul nu este un animal prea frumos. Frumusețea și farmecul lui derivă strict din comparația lui cu alții mai urâți, motiv pentru care de altfel atât de multe conversații masculine încep cu ”arăți ca dracu”, ”mamă, ce față ai!” sau ”ptiu, boală, ce ți-ai făcut la păr?” și niciodată cu ”ce bine arăți azi dragul meu!”.
Prin comparație femeia este o făptură dulce, plină de curburi și detalii plăcute ochiului, cultivată de mică în a-și accentua trăsăturile plăcute, respectiv în a scufunda sub straturi de fard, tratamente cosmetice scumpe, falduri de rochie și coafuri măiestrite orice asimetrie, rid sau excrescență neadecvată.
Din fericire pentru noi femeia, deși este atât de frumoasă, nu poate alege decât tot pe unul sau altul din turma noastră de burtoși, chelioși, păroși sau buboși, fapt care ne dă o speranță.
Este adevărat că în perioada tinereții noastre, atunci când părul nu a început să fie izgonit din porțiunile mai vitregite ale creștetului, când mușchii nu au început încă să se lase sub loviturile nemiloase ale canapelei și când burtica de-abia a început să fie irigată de halbe există o perioadă de relativ farmec capabil a momi vreo fraieră.
Aceasta se întâmplă desigur numai și numai datorită dorinței femeii de a avea și ea un partener masculin atât pentru momentele de chef de sex cât, mai ales, pentru exercitarea în cadru instituționalizat a capacităților de coordonare și de comandă cu care subiectul de gen feminin se naște.
Fără intervenția binefăcătoare a culturii societatea umană ar deveni cu repeziciune matriarhală, dominată de partenerele noastre frumoase, gureșe și mult mai inteligente. A fost nevoie de înțelepciunea străbunilor noștri, de secole de bătaie, excludere de la vot, desenarea cu genialitate a instituției matrimoniale și a rolurilor celor doi soți pentru ca aceasta să nu se întâmple până acum.
Motorul care va duce în cele din urmă la o societate dominată de femei este desigur, sexul.
După cum se știe bărbatul obișnuit trece prin viață căutând parteneră, threesome sau harem.
Libidoul lui este asemănabil cu un ceas atomic, care nu are nevoie de învârtirea vreunei cheițe pentru a ticăi și nici nu are vreun alt scop în viață decât acesta. În atingerea acestui deziderat, eu zic nobil, bărbatul de rând este capabil să asculte ore în șir conversații fără sens, să își țină ochii deschiși la balet, să meargă aparent benevol la expoziții florale și să lase ocazional berea nebăută ca să danseze.
Femeia este din punct de vedere al funcționării sexuale mult mai completă. Pentru ea identitatea purtătorului de măciucă este cu adevărat importantă, experiența personală spunându-i că schimbarea acestuia se poate face ușor, cu numai o rochiță mulată, un sutien îndrăzneț și o bătaie de gene.
Cu toate acestea, spre deosebire de bărbat, ca să și-o pună, femeia chiar are nevoie să se amorezeze de matahala păroasă și incoerentă de lângă ea.
Ca urmare în perioada inițială a unei relații partenera își imaginează fel de fel de lucruri despre partener, despre norocul ei de a fi găsit așa un admirator de flori, iubitor de balet și maniac al dansului; despre calitățile neegalate și unice, tocmai bune de expus prietenelor, așa cum stau ele încă nedescoperite în adâncurile malacului care sforăie alături; despre intensitatea iubirii acestuia așa cum rezultă ea din consistența de beton cu care acesta o salută ori de câte ori vreo bretea mai puțin strânsă expune vreun centimetru pătrat de piele în plus.
Bărbatul îndrăgostit nu se gândește la toate acestea. Din punctul lui de vedere este mai important să ia la rând mobilierul, orele zilei și orificiile femeii și dacă pentru asta este nevoie să caute căpșuni duminică noaptea, va bate tot orașul în căutarea lor.
Numai și numai arareori, după două – trei numere, pe când își unge un pesmet cu margarină, gândul lui hălăduiește o secundă la draga lui mamă care la primul lui scâncet de foame țâșnea ca o tigroaică în bucătărie, revenind cu o tipsie plină de sendvichuri, un fresh de portocale și o floare, lucru pe care sforăitul liniștit al partenerei îl face extrem de improbabil. Alteori bărbatul se scarpină în cap, neliniștit de acumularea rufelor murdare, fapt nemaiîntâlnit până de curând, gândindu-se că totuși pe undeva ceva extrem de neplăcut s-a întâmplat. Ar protesta, firește, și și-ar rage leonin nemulțumirea dacă, ieșită în neglije de la duș femeia nu i-ar comuta gândurile de la modalitatea misterioasă în care spală mașina de spălat la posibilitatea ca aceasta să fie folosită pe loc, tinerește.
Cercetătorii spun că această perioadă de tinerețe a cuplurilor durează vreo patru ani.
Că după această perioadă femeia începe să discearnă mai bine între speranțele ei legate de bărbat și realitatea privită fără ochelarii de corecție a îndrăgostirii. Este momentul în care din perspectiva ei se nasc două opțiuni – respectiv aceea de a continua, dacă bilanțul general al relației este pozitiv și tăntălăul cât de cât productiv, respectiv aceea de a o lua de la capăt și de a răzleți vreun altul cu ochii strălucitori și atenția erectă din jur.
La rândul lui bărbatul, după patru ani, începe să se liniștească sexual. O dată pe zi îi este deja de ajuns și pentru asta, desigur, la cât e de frumos, nu are nevoie să fie într-un cuplu. Pe acest fond vorbele simțite ale mamei îl conștientizează din ce în ce mai mult asupra atâtor nevoi primare pe care partenera i le neglijează cu cinism, de la sticla caldă necesară încălzirii piciorușelor în nopțile de iarnă la lipsa apretului din cămăși.
Este un moment critic în viața oricărui cuplu.
Desigur o parte din ele trec mai departe dar statisticile arată că acestea sunt minoritare.