Una din caracteristicile lui Homo sapiens este predilecția și tendința la socializare.
Pare că specia noastră se trage din niște maimuțe care petreceau multă vreme împreună la puricat, mâncat de frunze și arătat una alteia curul. Spre deosebire de Neandertali, de exemplu.
Cumva această trăsătură a noastră s-a dovedit în timp cel mai important atu evolutiv, mai important decât lărgirea frunții și înmulțirea circumvoluțiunilor (care în paranteză fie spus nu au afectat decât un fragment mic din populație), grupul fiind nu numai mai puternic, în caz de expunere la tigrul cu colți, decât geniile, dar și mai capabil de a reține, învăța și perpetua cunoașterea mai departe.
Această trăsătură a noastră este atât de adânc înrădăcinată în noi încât nu prea există activitate, bucurie sau proiect în care omul să nu se regăsească doar alături de cineva (sau care să poată fi arătat cu fală cuiva).
Șprițul este mai bun dacă este apreciat împreună cu o colectivitate de consumatori, vreun talent sau vreo abilitate (de la capacitatea de a picta la cea de a scuipa printre dinți) are valoare doar dacă este apreciată de alții și până și nevasta ți-o dorești mai frumoasă decât a vecinului (deși asta nu înseamnă neaparat că nevasta ăluia este, la o adică, de lepădat).
În perioada tinereții mele această tendință la socializare se manifesta direct.
Țin minte că, o dată temele terminate (sau chiar înainte de aceasta în cazul celorlalți), ieșeam în curtea școlii (pentru tinerii din ziua de azi precizez că aceasta era un fel de wall de facebook în care se strângeau, ca să își dea like, dislike sau castane, prietenii, prietenii prietenilor, bunăciunile, puținele fete care nu erau bunăciuni și dușmanii).
Pe vremea noastră postările se făceau prin viu grai, imaginile se făceau cu cretă pe asfalt sau pe pereți și existau de asemena grupuri, mai mult sau mai puțin închise. Nu dădeam check in niciodată, ba chiar încercam să ne ascundem când, la căderea serii, mamele ieșeau să ne cheme la masă sau la teme. Popularitatea se măsura după lipsa șuturilor în cur (la băieți) sau după numărul privirilor orientate spre aceeași zonă la fete.
Pe vremea aceea de tristă amintire în curțile școlilor nu se descoperise încă țiței așa că nu erau împrejmuite și nici nu erau protejate de body guarzi burtoși, fiind invadate seară de seară de țânci, copii, adolescenți și chiar moșneguți de 30-35 de ani (cam cum este zilele noastre de populat wall ul unei femei cu o poză frumoasă).
Se juca fotbal și baschet, se vrăjeau fetele, se mai trăgea un cornet sau o invizoacă, se juca frunza, volei în cerc (singurul sport la care participarea feminină era suficient de importantă cât să merite să te prostești), castel, leapșa, rațele și vânătorii și multe alte jocuri bazate pe alergat, sărit, demarcare și fentă, gesturi hazardate capabile a obosi mușchii și ligamentele (motiv pentru care în zilele noastre civilizate au fost abandonate).
Dacă îți plăcea o gagică (ceea ce, să spun sincer, se mai întâmpla) de obicei te duceai la ea și făceai un gest (o subțirică peste șale, o tragere de codițe sau vreo glumă care să te amuze). De obicei primeai repede unfriend, ocazional și câte un block la coaie de la câte una mai nărăvașă dar de principiu te lămureai mult mai repede și mai complet decât o poți face zilele acestea, dând like uri la toate pozele cu pisici dezgustătoare și coment la toate gălețile de nămol extrase cu dificultate din fântâna gândirii câte unei bunăciuni.
Au trebuit să treacă decenii până ce sensul și frumusețea vieții să ajungă la noi, la generațiile tinere, sub forma mess, yahoo, twiter, facebook și altora asemănătoare care au dus noțiunea de socializare acolo unde îi este locul – pe ecran.
Căci ce poate fi mai civilizat decât să stai în chiloți, să îți pui o poză fotoshopată a lui Brad Pitt și să iei, cu berea în mână, la rând statusurile tuturor femeilor (care dacă te-ar vedea ar lua-o la sănătoasa ca niște gazele simțind miros de leu nespălat), doar, doar o pica ceva?
Ce sens mai are să te gătești și să ieși aranjată pe stradă când, cu poza de la absolvire, oricum afli de la atât de mulți bărbați frumoși, arătând atât de mult ca Brad Pitt, că ești cea mai dezirabilă femeie care a existat de când Dumnezeu, căindu-se că i-a rupt coasta, a vrut să își ceară scuze de la Adam?
Ce sens are să plătești 10 lei pe o bere și 50 de lei pe o pizza la vreo terasă dacă nu poți da check in, să vadă fraierii ce om ești și cum poți să mergi la doctor, pentru oxiuri, fără a da, iarăși, check in?
Așa că da ! din punctul acesta de vedere ducem zilele noastre o viață socială mult mai rafinată.
De altfel sunt convins că și primii oameni, atunci când au dat de foc și s-au gândit să mai netezească colțurile primei roți s-au gândit la asta.
Și numai ghinionul a făcut ca, urmare a faptului că l-au mâncat pe stră-stră-stră-stră-strămoșul lui Zuckenberg să nu avem zilele acestea butoane noi (”da-ți-aș cu ghioaga în cap”, ”purica-m-ar nevastă-ta” sau ”plimbă leul de aici”) la aplicațiile noastre indispensabile.