Medicii diabetologi descurajează abuzul de alimente grase în perioada sărbătorilor de iarnă

poza conferinta de presaNumărul persoanelor afectate de diabetul zaharat de tip 2 este în creştere la nivel mondial. Potrivit ultimelor statistici ale Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF – International Diabetes Federation), aproximativ 400 de milioane persoane trăiesc cu diabet zaharat, iar peste 90% dintre acestea sunt diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. În ceea ce priveşte România, aproximativ două milioane de români trăiesc cu diabet zaharat şi alte peste trei milioane de persoane au prediabet, arată rezultatele studiului epidemiologic PREDATORR, anunţate în 2014.


Îngrijorător este că deşi peste 50% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, această afecţiune continuă să fie printre cele mai invalidante şi costisitoare boli. Potrivit specialiştilor în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, adoptarea unei diete variate şi echilibrate caloric poate ţine la distanţă această afecţiune complexă.


Cum perioada sărbătorilor de iarnă se apropie cu paşi grăbiţi, medicii sfătuiesc populaţia să nu abuzeze de alimentele bogate în calorii, grăsimi saturate (animale) sau zaharuri. În schimb, se recomandă o alimentaţie bogată în legume, fructe proaspete, cereale integrale, peşte, nuci şi arahide care ajută atât la atingerea sau menținerea unei greutăți sănătoase, precum şi la prevenirea diabetului zaharat şi a complicaţiilor asociate acestuia.


Alegerile sănătoase legate de alimentaţie trebuie să facă parte din viaţa noastră cotidiană, îndeosebi în perioada sărbătorilor. Ştim cu toţii că noi, românii, obişnuim să abuzăm în vacanţa de iarnă de preparatele din carne de porc, de dulciuri şi băuturi alcoolice. Mai ştim şi că în această perioadă se găteşte mult şi toată lumea se pregăteşte de zor pentru masa de Crăciun, deci tentaţiile alimentare sunt extrem de mari. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm să fim moderaţi când vine vorba de preparatele pe care le consumăm, pentru a evita tradiţionalele vizite la departamentele de urgenţă produse de excesele culinare”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi şeful Centrului Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Craiova.


Importanţa adoptării unei alimentaţii sănătoase pe perioada sărbătorilor de iarnă este dezbătută de specialiştii din cadrul Centrului Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Craiova în cadrul proiectului „Sănătatea se cunoaște de dimineață!”. Iniţiativa se desfăşoară în 11 centre de diabet din România şi se aliniază la recomandările IDF legate de Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului 2014.


Proiectul „Sănătatea se cunoaște de dimineață!”, ediţia Craiova, este o iniţiativă a Centrului Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Craiova, cu sprijinul companiei farmaceutice AstraZeneca.


Anual, pe 14 noiembrie, oamenii din peste 170 de ţări marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului. Iniţiativa IDF îşi propune să atragă atenţia asupra creşterii incidenţei şi prevalenţei diabetului zaharat şi cuprinde numeroase acţiuni de informare şi educare a publicului larg cu privire la prevenţia, diagnosticul precoce şi tratamentul acestei afecţiuni metabolice. În 2014, toate aceste acţiuni sunt concentrate în jurul temei principale „Alimentaţia sănătoasă şi diabetul, punând accentul pe importanţa unui mic dejun sănătos, ca etapă esenţială în menţinerea sănătăţii şi în prevenirea a numeroase afecţiuni, printre care se numără şi diabetul zaharat de tip 2.


idfCu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului 2014, medicii rezidenți din Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Craiova au făcut o surpriză seniorilor: au pregătit un mic dejun sănătos, după toate normele recomandate de Federația Internațională de Diabet (dovadă: imaginea alăturată, postată pe site-ul IDF). De asemenea, s-au derulat timp de o săptămână numeroase activități desfășurate împreună cu studenții de la UMF Craiova: „Night meeting” – o sesiune științifică nocturnă, în engleză, unde studenți din anii I-VI au prezentat cunoștințele acumulate în fiecare an de studiu legate de diabet (pancreasul, celula beta, fiziopatologia pancreasului, diagnosticul diabetului, tratamentul diabetului). Sesiunea a reprezentat o lecție și pentru profesori, despre cum ar dori studenții să li se țină cursurile. Au urmat recoltări de glicemii în trei locații: la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova – unde asistenții educatori în diabet au recoltat glicemii personalului medical, în incinta Universității din Craiova şi în Centrul Comercial Electroputere. Toate aceste acțiuni au fost organizate de studenţi, atent coordonați de un medic rezident în diabet.


***


Despre AstraZeneca


Grupul farmaceutic AstraZeneca este o companie axată pe cercetare şi dezvoltare, cu operaţiuni la nivel global, orientată în dezvoltarea de molecule inovatoare, care schimbă sau slavează vieţi. În lume, AstraZeneca este prezentă în peste 100 de ţări, are peste 51.000 de angajaţi, dintre care 9.000 în domeniile cercetare şi dezvoltare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.