Comunicate Medicale

Revista MEDICA | MedicalNet.ro

Nov 6

Operații laparoscopice pentru cancer genital efectuate cu succes în Spitalul Wellborn Militari

Spitalul Wellborn Militari este singurul centru medical specializat în cadrul căruia se efectuează în premieră operații laparoscopice pentru cazuri de neoplasme din sfera genitală feminină.

Beneficiind de suportul și expertiza unei echipe de medici cu recunoaștere în România, Spitalul Wellborn Militari, parte a rețelei medicale cu același nume, reușește performanța de a opera în premieră cazuistica de profil, prin tehnica laparoscopică. “Este vorba despre diagnostice precum: cancer de col sau de corp uterin și de ovar, cu avantaje extraordinare pentru pacientă și pentru evoluția sănătății acesteia, cum ar fi reinserția socială și recuperarea rapide”, dr. Silviu Predoi,  director general Rețeaua Medicală WellbornMedic primar obstetrică-ginecologie, Supraspecializare Medicină Materno-Fetală şi Reproducere umană asistată (Fertilizare in Vitro).

Echipa operatorie și secția de onco-ginecologie reprezintă un sistem complet, prima dintre acestea fiind condusă de dr .Gabriel Mitroi, iar conducerea medicala a spitalului Wellborn este asigurată de dr. Silviu Predoi. De asemenea, Spitalul Wellborn Militari colaborează cu medici oncologi și centre de radioterapie, ca o continuare a tratamentului.

“Echipa de medici chirurgi, alături de personalul specialiștilor în terapie intensivă, din cadrul Spitalului Wellborn au efectuat în cursul acestei săptămâni o altă intervenție laparoscopică în cazul unui diagnostic de cancer endometrial, folosind opțiunile moderne de histerectomie laparoscopică și limfadenectomie ilio-obturatorie laparoscopică, toate acestea având rezultate extrem de favorabile pentru pacientele prezentate, fiecare dintre acestea beneficiind de recuperare și de reinserție socială rapide. Practic, putem interveni minim invaziv în cazul oricărei patologii oncologice ginecologice, singura limita a laparoscopiei rămânând neoplasmul (cancerul) ovarian în stadii avansate; chiar și aici, laparoscopia are un rol important, putând evita o laparotomie (‘tăietura pe burta’) inutilă – prelevarea biopsiilor țintite, stadializarea bolii, montarea cateterelor pentru chimioterapia intra-peritoneală, laparoscopie second-look”, Dr. Gabriel Mitroi, medic primar obstetrica-ginecologie in cadrul Rețelei Medicale Wellborn, având competențe certificate în laparoscopie, colposcopie, ecografie obstetrică-ginecologică, precum și în chirurgie laparoscopică și oncologică.

Dotarea medicală a Spitalului acoperă toate nevoile pacienților, asigurând acces la tehnologii de ultimă generație (laparoscopie 4k), precum și un nivel ridicat de confort, pentru ca întreaga experiență să fie una cât mai prietenoasă în contextul internării, intervenției propriu-zise și recuperării.

Este unanim acceptat in Societatea Oncologica Ginecologica (SGO) că laparoscopia (mai nou chirurgia robotică) este superioară chirurgiei deschise (open surgery) în patologia tumorala malignă (cancerele ginecologice), nu numai prin avantajele bine cunoscute ale laparoscopiei (recuperarea rapidă, avantajele de ordin estetic etc.), cât și prin efectuarea unor gesturi chirurgicale de mare acuratețe – disecția maselor tumorale, disecția ganglionară, disecția structurilor pelvine etc.

Contact Spital Wellborn Militari:

Telefon:  031 405 8585, 031.9105
Web: http://www.wellborn.ro/
E-mail: office@wellborn.ro

Tags: , , , , , ,

Leave a comment