Participare record la Cursul C.O.M.B.A.T. ASIST de la Arad

DSC_0293Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualități în Diagnostic și Tratament - C.O.M.B.A.T. Asist., organizat de Societatea Română de Hipertensiune pe 7 februarie 2014, la Hotel Continental Forum din Arad, s-a bucurat de o participare record în rândul asistenţilor medicali. Peste 70 de asistenţi medicali au luat parte la discuţiile practice privind managementul hipertensiunii arteriale şi optimizarea îngrijirii pacienţilor hipertensivi.


Scopul manifestării este informarea asistenţilor medicali cu privire la cele mai noi date legate de îmbunătăţirea îngrijirii persoanelor diagnosticate cu tensiune arterială crescută, în vederea creşterii calităţii vieţii pacienţilor hipertensivi.


„In subsidiar, ne dorim să punem în valoare,  rolul echipei medic de familie-asistent medical-pacient.Transformarea pacientului dintr-un spectator pasiv, executant al indicațiilor medicale, la stadiul de partener activ, în echipa de îngrijire a propriei sale sănătăți, reprezintă un deziderat esențial al acestor cursuri.Trecerea de la  stadiul de concept  la aplicația practică, a primit cu ocazia desfășurării acestui curs, un impuls extrem de favorabil” a declarat dr. Valeria Herdea, medic primar în medicina de familie.


Cursul C.O.M.B.A.T. Asist a fost structurat în trei ateliere practice, în care au fost dezbătute subiecte de maximă importanţă pentru îngrijirea pacienţilor hipertensivi. Temele au pornit de la definirea afecţiunii şi prezentarea problematicii actualizate a HTA, sfaturi practice privind măsurarea tensiunii şi continuând cu identificarea  particularităților familiei cu risc hipertensiv. De asemenea, discuțiile au continuat pe baza factorilor de risc implicaţi în patologia familiei cu istoric de hipertensiune arterială, au fost prezentate particularităţile tensiunii arteriale crescute la copil și adolescent, gravidă și lehuză, insistându-se pe importanța măsurilor de prevenție precoce, personalizate la aceste segmente de populație.


Implementarea conceptului MATA (măsurarea tensiunii arteriale în ambulatoriu), în rândul cadrelor medicale și al pacienților, constituie calea cea mai eficientă pentru o prevenție reușită, cu implicații  serioase pe termen lung. Aplicarea în mod constant a MATA, va duce la reducerea dramatică a complicațiilor bolii cronice hipertensive cu tot ce decurge din această afecțiune.


Dezbaterile şi prezentările au fost susţinute de prof. dr. Elena Ardeleanu, dr. Valeria Herdea, as Elena Paun şi as Florica Havran.


Pe lângă informaţiile practice, cursul C.O.M.B.A.T. Asist a avut şi o sesiune extrem de importantă în comunicarea cu pacientul hipertensiv, şi anume, o întâlnire cu pacienţii, în cadrul căreia acestia au vorbit despre experienţa lor cu boala, modul în care diagnosticul de HTA le-a afectat activitatea profesională și viața de familie. Pacienții au avut ocazia de a pune întrebări specialiştilor referitor la riscurile şi complicaţiile ce pot apărea în hipertensiunea arterială, la modalitățile practice prin care pot face față provocărilor impuse de boală, astfel încât balanța să fie înclinată categoric înspre creșterea calității vieții  .


Organizator ştiinţific: Societatea Română de Hipertensiune


Management eveniment: Sănătatea Press Group

Leave a Reply

Your email address will not be published.