Comunicate Medicale

Revista MEDICA | MedicalNet.ro

Oct 12

Prof. Univ. Dr. Mirela Manea: „Nu lăsați depresia să vă afecteze viața sexuală!” Conferința Națională de Medicina Sexualității, Ed. a XVII-a, 27-29 octombrie 2017, Poiana Brașov

Disfuncția sexuală este unul dintre cele mai frecvente simptome ale depresiei, ce poate fi depistat doar în urma unei anamneze corecte, atrage atenția Prof.  Univ. Dr. Mirela Manea, medic psihiatru cu peste 30 de ani de experienţă în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia“, din capitală.

 Fie că vorbim despre scăderea libidoului, fie că vorbim despre alterarea activității sexuale în sine, din sentiment de pudoare prost înțeles, aceste situații nu sunt reclamate în mod spontan decât într-un număr mic de cazuri. Doar o anamneză corectă poate scoate la iveală aceste simptome ale depresiei”, apreciază Prof. Univ. Dr. Mirela Manea.

Domnia sa va susține o lucrare științifică pe această temă în cadrul Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, eveniment ce va avea loc în perioada 27-29 octombrie 2017, la Ana Hotels din Poiana Brașov. „Depresia este o tulburare a stării afective. La modul general, ca și simptome, pot apărea dispozițiile depresive și anhedonia. Alături de acestea, pot apărea insomnia – cel mai des conștientizată de pacienți, dar și modificarea apetitului, retragerea socială și demisia profesională și familială. Un simptom frecvent întâlnit este disfuncția sexuală. (….) După diagnosticarea tulburării afective, atitudinea terapeutică trebuie însă stabilită corect. Trebuie ținut cont de reacțiile advese ale medicației aplicate, care să nu potențeze disfuncția sexuală”, a mai precizat Prof. Univ. Dr. Mirela Manea.

Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) va organiza în perioada 27-29 octombrie 2017 la Ana Hotels, din Poiana Braşov cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicina Sexualităţii. La conferinţă sunt aşteptaţi să participe peste 150 de medici din România şi din străinătate din mai multe specialităţi medicale, precum endocrinologie, urologie, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie, psihiatrie, diabet-nutriție și boli metabolice, medicină internă, medicină de familie şi psihologi.

Lectori consacraţi din România şi din străinătate vor prezenta şi vor dezbate teme de interes şi actualitate în cadrul sesiunilor ştiinţifice, care se vor desfăşura pe parcursul a trei zile.

În cadrul  acestei ediţii este invitată prof. Dr. Mijal Luria, obstetrician – ginecolog, membru al Comitetului Ştiinţific al Societăţii Europene de Medicina Sexualitatii (E.S.S.M.), Director al Centrului pentru Sănătate Sexuală din cadrul Clinicii Hadassah Mt. Scopus, Preşedinte al Societăţii de Medicină Sexuală din Israel.

„În cei 17 ani de existență,  portofoliul de proiecte al AMSR s-a extins, tocmai din dorința de a împărtăşi cunoştinţele și know-how-ul lectorilor noştri specialiştilor doritori de informaţie care întâmpină o astfel de cazuistică. Câteva dintre temele complexe abordate în cadrul conferinţei sunt: „Cancerul de prostată şi reabilitarea sexuală”, „Cancerul de sân, uter şi sexualitatea”, „Incontinenţă şi viaţă sexuală”, „Influenţa hormonilor asupra sănătăţii sexuale”, „Tulburări de libidou, excitare şi orgasm”, „Problemele psihosexuale şi managmentul lor”, „Chirurgia urologică/ginecologică şi sănătatea sexuală”, „Disfuncţia erectilă: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Ejaculare precoce: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Homosexualitatea şi tulburările de gen”, a declarat prof. univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, președintele fondator al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR).

Conferința Națională de Medicina Sexualității este un eveniment creditat EMC (16 pct) și CoPSI. Coordonator științific al manifestării este Dr. Radu Mihalca, vicepreședinte AMSR.

Detalii găsiți pe pagina web a evenimentului aici: http://houston.ro/conferinta-nationala-de-medicina-sexualitatii-ed-a-xvii-a-cu-participare-internationala/

Facebook event: https://goo.gl/Q5KE4X

 Pentru mai multe detalii referitoare la proiect:
Dana Dumitru, Project Manager
0722.585.995, dana.dumitru@houston.ro

Pentru detalii și înscriere:
roxana.apostu@houston.ro, 0756.055.503 sau la nr. de fax 021.317.09.43

Leave a comment