Despre standardizarea medicinei

Acceptarea standardelor impuse de alţii ar putea să însemne că noi nu avem standardele noastre?

Fiind implicat de mai mulţi ani într-o întâlnire româno-britanică pentru promovarea protocoalelor în bolile respiratorii, am avut de reflectat la rezistenţa surdă împotriva conceptului de protocol în medicină. Iată câteva din aceste reflecţii.

Eu nu am tratat niciodată boli, ci doar bolnavi. Am făcut acest lucru dintotdeauna, cu convingere, fiindcă aşa mi-au spus profesorii la facultate. De fapt, aşa mi s-a spus şi de acasă, când am dat la medicină. Anume că medicina este o profesie liberală, iar eu am toată libertatea să fac ce va trebui şi ce se va putea, pentru a-mi ajuta pacientul. Cum nici un bolnav nu seamănă cu următorul, teoretic şi tratamentele ar trebui să fie diferite pentru fiecare pacient în parte.

Însă sistematizarea, adică clasificarea şi ordonarea după un anumit determinism este esenţială pentru dezvoltarea medicinei moderne. Mecanisme patologice similare necesită intervenţii terapeutice asemănătoare. Mai mult, aceste intervenţii sunt cu atât mai importante cu cât sunt dovedite clar ca eficiente, sigure şi cost eficiente, prin studii clinice. De unde şi ideea esenţială că medicina pe care trebuie să o practicăm trebuie să fie doar o medicină bazată pe dovezi.

Astfel, de unde speram să fiu un medic liberal şi puţin artist, care reuşeşte să creeze un tratament individual, unic, salvator, pentru fiecare pacient în parte, am ajuns să lucrez ca un robot într-un sistem industrial. Intervenţia mea ca medic este robotizată, pe baza unui progrămel rigid, numit algoritm sau protocol clinic. Iar la alcătuirea acestuia nu contează numai eficienţa unei terapii ci şi cost eficienţa acesteia. Adică unde tratamentele scumpe, dar bune, sunt interzise.

La început m-am răzvrătit, am protestat şi apoi am fost deprimat. Neavând opţiuni de a ieşi din sistem, a trebuit să mă conformez.

Învăţătura cea mai importantă din această experienţă a fost că atunci când ai de văzut foarte mulţi pacienţi, într-un timp foarte scurt, standardizarea este benefică, atât pentru fiecare pacient în parte, cât şi pentru tine ca medic. Mai mult, este benefică şi pentru sistemul de sănătate în care lucrezi. Este generatoare de o medicină mai ieftină şi mai raţională.

Dacă iniţial, pentru cei douăzeci de pacienţi pe care trebuia să-i văd în cele trei ore de consultaţii stăteam cu fiecare aproximativ 10 minute şi încercam să fiu cât mai personal în abordare, acum, pentru aceştia aplic un protocol “piramidal”. Adică pe pacienţii cu probleme simple şi frecvente, de la baza piramidei, îi abordez standard şi îi tratez “rigid”, protocolar. Consolidare la baza pulmonară cu simptome şi semne de inflamaţie? Tratament standard cu penicilină şi claritromicină, conform protocolului. Respiraţie şuierătoare cu obstrucţie variabilă pe spirometrie? Inhalator cu steroid. Se rezolvă problema? De cele mai multe ori răspunsul este da. Atunci este foarte bine pentru toată lumea. Pacientul a fost văzut rapid, s-a vindecat, dar a primit şi tratamentul cel mai ieftin. Cu aceleaşi resurse şi în acelaşi timp pot trata mai mulţi pacienţi asemănători. Nu se rezolvă problema? Atunci am timp şi resurse pentru a individualiza.

Evident, acest lucru se poate face atunci când ai elementele de bază ale tratamentului din protocol, adică când ai penicilină şi claritromicină în farmacie.

Paradoxal însă, aplicând un protocol rigid am realizat că pot avea mai mult timp şi mai mulţi neuroni liberi pentru vârful piramidei, pentru prezentările neobişnuite şi cazurile mult mai complexe. Consultaţiile sunt astfel mai plăcute şi mai satisfăcătoare. În acest fel cred că medicina pe bază de protocoale mă ajută să văd mai mulţi pacienţi şi să le ofer un tratament individualizat.

Medicina standardizată este doar o tehnică de eficientizare, care este acum la modă. Simplu şi standardizat pentru cei mulţi, personalizat şi complex pentru cei dificili. Cred că chiar şi cu aceasta profesia medicală rămâne în esenţa ei o profesie liberală.

Comentează acest articol